Urmărire ca în filme: Un danez drogat la volan a trecut cu mașina prin bariera Porțile de Fier 2, fără să oprească

Scene demne de un film de acțiune, în această dimineață, în zona barierei de la Porțile de Fier 2. Un bărbat în vârstă de 44 de ani, de origine daneză, a trecut prin bariera de la Porțile de Fier 2, fără să oprească. Polițiștii au pornit în urmărirea sa și l-au prins în localitatea Hinova (Mehedinți). Pentru a-l scoate din autoturism, oamenii legii au fost nevoiți să spargă unul dintre geamurile mașinii.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au efectuat filtre pe căile de comunicații dinspre Porțile de Fier II, iar pe DN 56 A, în localitatea Hinova, zona Peco, au observat un vehicul ce se deplasa cu viteză, iar la aproximativ 150 de metri de intersecția cu DN6, vehiculul a fost blocat în trafic. Ulterior, polițiștii au procedat la spargerea geamului portierei stânga față, deschizând portiera, după care au extras conducătorul auto din vehicul și l-au încătușat”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Mehedinți.

Oamenii legii au reușit în cele din urmă să îl legitimeze pe bărbat. Polițiștii au stabilit, astfel, că este vorba despre un cetățean danez în vârstă de 44 de ani. Bărbatul se afla sub influenţa cocainei, iar după percheziţionarea autoturismului oamenii legii au găsit peste 1800 de pastile psihotrope. Individul a fost reţinut imediat de polițiști.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *