Vehiculele cu transporturi suspecte de lemn, trase pe dreapta de Poliția Română. Un TIR a fost confiscat

Autoritățile române au început să tragă pe dreapta vehiculele cu transporturi suspecte de lemn. Un exemplu în acest sens reprezintă un TIR care a fost confiscat, după ce polițiștii au constatat nereguli. Autoritățile române au început să tragă pe dreapta vehiculele cu transporturi suspecte de lemn. Un exemplu în acest sens reprezintă un TIR care a fost confiscat, după ce polițiștii au constatat nereguli.

Acțiunea a fost semnată de polițiștii din Vadu Moldovei, Suceava. Aceștia au intervenit pe linie silvică. Astfel, au stabilit că respectiva companie, ce administrează un depozit situat în localitatea Mălini, transporta cantități de lemn înscrise în avize cu încălcarea prevederilor legale și fără proveniență legală. Șoferul vehiculului era un tânăr de 28 de ani, din Mălini-Suceava, deci din zonă. TIR-ul a intrat în județul Neamț și a fost preluat de polițiștii suceveni de acolo, după verificări în bazele de date.

Agenții de Poliție au întocmit dosar penal privind infracțiunea de „transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport”.

În continuarea cercetărilor, materialul lemnos a fost măsurat de către reprezentanții Ocolului Silvic Râșca, rezultând un volum total de 23.264 mc lemn rotund rășinoase (din care 4.278 mc lemn rotund brad și 18.986 mc lemn rotund molid). Materialul lemnos a fost evaluat 4.327 lei și a fost indisponibilizat, respectiv lăsat în custodia Ocolului Silvic Râșca, depozitul Sevastian.

Ansamblul rutier folosit la transport, în valoare de 40.000 Euro, format din cap tractor și semiremorca, a fost indisponibilizat, sigilat și lăsat în custodie în spațiul special amenajat al IPJ Suceava, au transmis autoritățile, printr-un comunicat de presă.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *