Violenţa din jocurile video şi pornirile criminale ale copiilor. „Mi-e teamă că nu reușim să vedem elefantul din cameră!”
De câte zile încoace crimele din Serbia produse de doi tineri țin capul de afiș al marilor publicații și al televiziunilor. Aparent, nimeni nu își explică gesturile celor doi, trase, parcă, la indigo, însă specialiștii întrezăresc o serie de cauze surprinzătoare.
Pe 3 mai 2023, un băiat de 13 ani şi-a ucis opt dintre colegii de clasă şi un agent de securitate, într-o şcoală din Belgrad, şi a rănit un profesor şi şase elevi, înainte de a fi arestat. El a comis crimele cu un pistol al tatălui său, care avea permis portarmă şi pe care minorul obişnuia să îl însoţească la antrenamentele de tir. Într-un alt atac armat, la mai puţin de 48 de ore după primul, un tânăr de 21 de ani a ucis opt persoane şi a rănit alte 14 în centrul ţării. În casa sa au fost găsite mai multe arme şi muniţii ilegale.
Oamenii se întreabă de ce, iar explicațiile sunt destul de contorsionate. Se vorbește despre droguri, despre educație, despre problemele psihice sau despre influența anturajului, însă foarte puțini iau în calcul un stimul negativ extrem de prezent în viața copiilor și tinerilor: jocurile video violente.
Jocurile violente, o posibilă cauză
Cristian Paparău, medic legist la Spitalul Județean din Târgoviște, crede că autoritățile ar trebui să fie mult mai atente la propagarea jocurilor video a filmelor violente în rândul tinerilor.
„De câteva zile întregul mapamond este îngrozit de crimele petrecute în Serbia. Lumea iese cu teamă pe stradă, copiii nu vor să mai meargă la școală. Ca om care se întâlnește aproape în fiecare zi cu violența oamenilor asupra oamenilor, raportat la aceste evenimente nefericite, nu pot să trag decât următoarea concluzie: aceste atentate sunt planificate la scală 1:1 la fel ca multe jocuri video sau filme violente la care copiii nu ar trebui să aibă acces, în care violența și chiar crima sunt ridicate la rang de veleitate”, spune acesta.
Medicul Cristian Paparău este de părere că se impune o cenzură media în rândul tinerilor.
„Mi-e teamă că nu reușim să vedem elefantul din cameră. Omenirea este învățată să scrie legi cu litere de sânge din păcate, însă măcar în acest moment ar trebui să se pună o anumită cenzură în ceea ce înseamnă conținut media cu acces în rândul copiilor”, mai spune medicul.
Lipsa de educație și factorul de cumuli
De cealaltă parte, psihologii cred că generația actuală nu primește educația de care ar avea nevoie pentru a se dezvolta armonios.
„Nu putem spune că este o singură cauză atunci când vorbim de ce s-a întâmplat în Serbia, dar și în alte țări. E vorba de educație școlară, educație parentală, despre bullyingul care a luat amploare, despre faptul că acești copii nu sunt îndrumați către o gândire morală. Sunt cumva lăsați în voia mass-media, care nu face educație ci face publicitate. Ei nu au discernământ, pentru că discernământul se formează târziu. Copiii nu se gândesc la consecințe. Sunt foarte mulți adulți care fac la fel. Cei care nu au carnet de conducere, drogați, plini de alcool și se suie la volan, nu dau dovadă de discernământ și sunt oameni în toată firea. E o sinergie. Fiecare factor îl potențează pe celălalt și copiii ajung să facă lucrurile instinctual, fără să se mai gândească la nimic. Doar să facă, simt această nevoie, care este bruscă”, a declarat, pentru „Adevărul”, psihologul Tamara Iscru.
Pare de domeniul SF, dar mintea tinerilor poate fi ușor hipnotizată. „Au mai fost niște cazuri de suicid la jocurile de noroc. Îi țineau în tensiune în fața ecranelor și, la un moment dat, li se spunea să se omoare și asta făceau. Devine cumva hipnotică, e autohipnoză. Ei intră pe altă frecvență cerebrală. Copiii, ca să fim corecți, nu au nicio vină. Cei care nu au făcut îndrumările la timp sunt adulții”, adaugă psihologul.
„Cea mai mare provocare de acum este să fii părinte”
„Poți să ai cele mai bune intenții, să te ocupi cum crezi mai bine de copilul tău, dar el nu trăiește într-o cușcă. Vede și în afară. Tot ce ai făcut tu ca părinte se poate dărâma într-o secundă. Cea mai mare provocare de acum este să fii părinte. Sunt atât de multe probleme, încât nici nu știi de unde să începi. Trebuie luate niște măsuri astfel încât să nu incite și mai mult, pentru că unii oameni care au ieșiri în decor de genul acesta, ajung să devină false modele și să fie repetabile de către alții care au tot felul de nemulțumiri”, mai spune Tamara Iscru.