Vlogger care făcea farse polițiștilor, prins în flagrant când încerca să mituiască un agent
Vloggerul Ciprian Dafinescu are dosar penal după ce ar fi încercat să mituiască un polițist, a anunțat sindicatul polițiștilor Europol, în timp ce vloggerul spune că se încearcă defăimarea sa. Ciprian Dafinescu realiza pe YouTube diferite „experimente sociale” de tip farsă pentru a testa reacția cetățenilor și vigilența forțelor de ordine.
„În urmă cu câteva seri colegii noștri din cadrul Postului de Poliție Păulești, județul Prahova au oprit un Porsche care avea inspecția tehnică periodică expirată. La volanul mașinii se afla un tânăr ploieștean cunoscut pentru clipurile postate în mediile on-line prin intermediul cărora realiza diverse experimente sociale cu ajutorul cărora îndemna cetățenii să fie cât mai corecti și să respecte legea, precum și normele de conduită morală. După ce i-au adus la cunoștință fapta pentru care va fi sancționat, colegii noștri i-au cerut să rămână la mașină. Cu toate acestea, la scurt timp, șoferul a ieșit din mașină și a venit spre echipaj cu cartea de identitate a autoturismului în mână. El le-a spus colegilor, care deja scriau procesul verbal de contravenție, că a uitat să le înmâneze acest document, deși nu i-a fost solicitat, și că în interiorul acestuia „se află ITP-ul”. Colegul nostru, Sever, a verificat conținutul documentului constatând că în interiorul acestuia nu se află vreo anexă a certificatului de înmatriculare cu holograma dovezii efectuării inspecției tehnice periodice, ci suma de 500 lei, cu titlu de mită pentru a-i determina să nu aplice măsurile legale. Imediat, colegii au solicitat sprijinul angajaților DGA pentru a realiza flagrantul, lucra care s-a și întâmplat. Acum, vlogger-ul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”dare de mită” și sperăm cu această ocazie că va avea timp suficient să reflecteze la a-și însuși principiile de conduită socială și de moralitate pe care le-a promovat de-a lungul timpului în mediul virtual. Morala poveștii?…Atunci când pozezi în formator de opinie vertical, încearcă să o faci și în viața de zi cu zi, nu doar pe Youtube”, a postat pe Facebook sindicatul Europol.
Contactat de Observatorul Prahovean pentru un punct de vedere, Ciprian Dafinecu a transmis:
„La prima vedere, titlul articolului mă face să cred că ar fi vorba de un pamflet: “Poliție vs Vlogger = 1-0”. Trecând peste acest aspect, pot constata că se încalcă în mod conștient prezumția de nevinovăție. Nu înțeleg de ce se încearcă defăimarea mea, într-o speță nesoluționată. Nu sunt adeptul unor practici de acest gen și nu am făcut acest lucru. De asemenea, era vorba despre o amendă de 650 lei și nu văd de ce s-ar fi complicat cineva într-o astfel de situație”.