Bercea Mondial și alți nouă complici, reținuți după o noapte de audieri: „Nu am dat nici un ban cu camătă. Am vândut Skode!”

Interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, și alți nouă complici au fost reținuți după o noapte de audieri. Ei vor ajunge în fața judecătorului de caz cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt acuzați de camătă și șantaj. Bercea Mondial neagă orice fel de acuzație: „Nu am dat, doamnă, niciun ban cu camătă, am vândut „Skode” pe 2-3 mii de euro și poate să zică… Nu am dat, doamnă, niciun ban cu camătă.”
11 percheziţii au avut loc miercuri, în judeţele Olt, Teleorman şi în Bucureşti, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj . Membrii grupului cereau dobânzi lunare cuprinse între 10 şi 40 % din valoarea împrumuturilor şi au recurs la ameninţări, acte de intimidare sau violenţe fizice, în vederea recuperării sumelor datorate.
Sandu Anghel a fost eliberat din închisoare în 2022, după o pedeapsă de aproape 14 ani, pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina. Iar în 2014 a fost condamnat definitiv la 8 ani și 9 luni de închisoare, după ce și-a înjunghiat un nepot, dar a fost eliberat condiționat în 2019.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
