Șantierul de la Mangalia, abandonat. Doi giganți navali se bat pentru Damen Galați, care devine șantier militar

Damen Galați va deveni șantier militar, de la 1 iulie, anunță directorul Damen Naval România, Gheorghe Savu: „Șantierul nostru de la Galați, începând din 1 iulie, este șantier militar. Noi suntem într-un proces de tranziție în a-l aduce la standardele militare pentru că acolo vom produce cu preponderență nave militare și avem în plan să livrăm nave militare inclusiv după 2034 la Galați. Compania Damen este o companie înființată și deținută de către familia Damen, deci nu este o companie listată la bursă, asta ne creează foarte multe avantaje din perspectiva decizională a flexibilității și dinamismului pe care îl avem. Avem peste 30 de șantiere în toată lumea și avem peste 12.000 de angajați. Cea mai mare investiție este la Galați, unde angajăm 2.000 de oameni în șantier și trebuie să subliniez că sunt aproximativ 300 de ingineri, toți români, în general arhitecți navali, care lucrează în proiectare sau în producție la Galați. Producem în general cam 160 de nave pe an. Dintre acestea, cele mai importante pentru noi au devenit cele militare. Din anul 2000, de când avem și șantierul de la Galați, noi am produs peste 300 de nave militare. La Galați s-au produs peste 30 de nave militare pentru state NATO și state UE”, a spus Gheorghe Savu, citat de DCNews.
Datele sunt avansate într-un moment în care unul dintre cei mai mari operatori navali mondiali, Mediterranean Shipping Company (MSC), și-a arătat interesul să cumpere șantierul din județul Constanța, potrivit documentelor consultate de Europa Liberă. Intră acum în competiție cu compania turcă Desan, interesată de închirierea capacităților de producție și a forței de muncă de la șantierul Damen Shipyards Mangalia și care, după cum… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
