Polonia a doborât drone rusești, care i-au invadat spațiul aerian. Și România a ridicat avioane F16 – RO Alert emis la Tulcea

România a ridicat de la sol două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române, în urma atacului masiv cu drone din Ucraina, dar Ministerul Apărării anunţă că nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spaţiul aerian naţional. Reacția României vine în contextul în care Polonia a doborât drone rusești, în cadrul unei operațiuni în care au fost implicate mai multe state NATO.

”În noaptea de 9 spre 10 septembrie, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un grup de drone aeriene, în zona localităţii ucrainene Vâlcov, la graniţa cu România. Două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat la ora 00.59 de la Baza 86 Aeriană din Feteşti pentru misiuni de cercetare”, anunţă, miercuri dimineaţă, Ministerul Apărării.

Sursa citată a precizat că, la ora 01.27, a fost transmis mesajul Ro-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea.”Nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spaţiul aerian naţional.La ora 02.35 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene, iar aeronavele au revenit în baza de dislocare”, a mai transmis instituţia citată.

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că menţine în permanenţă un nivel ridicat de vigilenţă şi asigură supravegherea strictă a spaţiului aerian, maritim şi terestru national.”Suntem în contact permanent cu aliaţii noştri, schimbăm în timp real informaţii operative şi acţionăm ferm pentru garantarea securităţii României şi a flancului estic al NATO”, anunţă MApN.

Armata poloneză a anunţat, miercuri dimineaţă, că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rus asupra Ucrainei, într-o acţiune care ar putea constitui o provocare majoră pentru Europa, transmite presa internaţională. Într-o postare pe reţeaua de socializare X, Comandamentul Operaţional al Poloniei a anunţat că dronele care au intrat în spaţiul aerian polonez ”au reprezentat o ameninţare reală” pentru siguranţa cetăţenilor polonezi.

Conform postării, dronele au fost doborâte în momentul în care au intrat în spaţiul aerian, iar în prezent se depun eforturi pentru localizarea potenţialelor locuri de prăbuşire ale ”obiectelor”.”Forţele şi resursele poloneze şi aliate rămân pe deplin pregătite pentru operaţiuni viitoare”, transmite Armata.

Polonia: Președintele a convocat Biroul de Securitate Națională

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, anunță miercuri dimineață că a convocat o ședință a Biroului de Securitate Națională în urma incidentului cu drone de miercuri.Dronele care au încălcat spațiul aerian polonez în timpul unui atac rusesc în Ucraina au fost doborâte.Mesajul a fost transmis pe platforma X.

„De când au avut loc încălcările spațiului aerian polonez, am fost în contact constant cu viceprim-ministrul, ministrul Apărării Naționale și cu cei mai înalți comandanți din Forțele Armate Poloneze. Am participat la o ședință de informare la Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze. În curând voi conduce o ședință de informare la Biroul de Securitate Națională (BBN), la care va participa prim-ministrul. Securitatea patriei noastre este prioritatea noastră principală și necesită o cooperare strânsă”, a transmis Karol Nawrocki.

Armata poloneză a anunțat miercuri dimineață că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine. Aeroporturile Varșovia Chopin, Rzeszów-Jasionka, Varșovia Modlin și Lublin și-au suspendat operațiunile din motive de securitate.

Armata poloneză a anunțat miercuri dimineață că a doborât drone care au încălcat spațiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei vecine, ceea ce ar putea reprezenta o provocare majoră pentru Europa, potrivit CNN, informează News.ro.„Armele au fost desfășurate, iar serviciile lucrează activ pentru a localiza obiectele doborâte”, se arată într-un comunicat al Comandamentului Operațional al Poloniei, publicat pe X.

Declarația menționa că o operațiune militară era în desfășurare și îndemna locuitorii să rămână în casele lor. Nu au fost furnizate informații suplimentare despre „obiectele de tip dronă”.Polonia este membră a alianței NATO, un pact transatlantic de apărare la care sunt implicate SUA, care folosește principiul conform căruia un atac asupra uneia este un atac asupra tuturor.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat pentru CNN că a fost informat despre rapoartele privind dronele rusești deasupra Poloniei.„Da”, a spus el când a fost întrebat de CNN dacă a participat la o ședință informativă, la ieșirea de la o cină cu președintele Donald Trump, marți seară.

Anterior, autoritățile poloneze au închis Aeroportul Internațional Varșovia, iar armata a declarat că avioanele poloneze și NATO au fost dezactivate, pe măsură ce au apărut rapoarte despre drone rusești deasupra țării.Comandamentul Operațional al armatei poloneze a declarat într-un comunicat că „sistemele terestre de apărare aeriană și de recunoaștere radar au atins cel mai înalt nivel de alertă” după ce Rusia a lansat atacuri aeriene masive asupra teritoriului ucrainean.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu