Cumnatul lui Mircea Geoană și fostul ministru Sebastian Vlădescu, eliberați prin prescripție

Ionuț Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, și fostul ministru Sebastian Vlădescu au fost eliberați prin prescripție. Anunțul a fost făcut de Victor Alistar, purtător de cuvânt al ÎCCJ.„Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca fiind nepopulare. Decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate, nu și măsurile civile sau patrimoniale”, a declarat Victor Alistar.

Astfel, deși scapă de pedepsele cu închisoarea, Vlădescu și Costea rămân obligați să plătească prejudiciile uriașe reținute în sarcina lor, în total peste 7,1 milioane de lei și 4,1 milioane de euro.

Fostul președinte al EximBank, Ionuț Mircea Costea, a fost condamnat definitiv, în mai 2023, la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, în dosarul privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată. După pronunțarea sentinței, Costea a fugit din țară, fiind dat în urmărire internațională pe 29 mai 2023. A fost localizat în Turcia, iar în ianuarie 2024 Tribunalul București a aprobat solicitarea de extrădare, formulată ulterior de Ministerul Justiției, condus atunci de Alina Gorghiu.

În februarie, Poliția Română a confirmat reținerea sa de către autoritățile turce, iar în iunie acesta a fost adus în țară.În același dosar, Sebastian Vlădescu a primit o pedeapsă de 7 ani și 4 luni de închisoare, în timp ce fostul deputat Cristian Boureanu a fost achitat

Vlădescu s-a predat Poliției și a fost dus la penitenciar, în timp ce Costea a fugit înainte de punerea în executare a sentinței.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu