Marinescu (Justiție) a trimis Corpul de Control la Rahova: Închisorile vor fi monitorizate cu drone și inteligența artificială

Ministrul Justiției Radu Marinescu vrea măsuri rapide după ce un criminal turc a evadat în timpul unei permisii care îi fusese acordată de Penitenciarul Rahova. Radu Marinescu cere deținuții care primesc permisiuni de părăsire a penitenciarului să poarte brățări electronice de monitorizare și vrea ca închisorile să fie monitorizate cu drone. Reacția ministrului Justiției vine după ce un deținut turc a evadat de la Rahova. Acesta a beneficiat de permisie în perioada 23-26 ianuarie și nu a mai revenit în penitenciar. Radu Marinescu spune că astfel de cazuri sunt rare.
„Un deținut condamnat pentru omor calificat, care executase 10 ani din pedeapsă și trecuse prin evaluări și modificări succesive ale regimului de executare, aflat în permisiune de părăsire a penitenciarului, nu s-a mai reîntors în penitenciar. Statisticile arată ca o astfel de situație este foarte rară, un caz sau două raportat la mii de permisiuni acordate (ca formă de justiție restaurativă, o tranziție în revenirea în societate a deținutului la data eliberării)”, a scris luni pe Facebook Radu Marinescu.
Chiar și un singur caz necesită investigație promptă, susține ministrul, care anunță că a trimis corpul de control la Rahova.Acesta adaugă că, pentru prevenirea unor astfel de cazuri, cheia poate fi în utilizarea tehnologiei în sistemul penitenciar.
Marinescu spune că a solicitat bugetarea în acest an a achiziției de 6.000 de brățări electronice care vor permite monitorizarea inclusiv a celor care primesc asemenea permisiuni. De asemenea, ministrul spune că a cerut ANP să analizeze ca în monitorizarea perimetrelor de detenție sau a celor de lucru exterior ale deținuților să fie utilizate drone si sisteme de IA:
„Tot instrumente de IA trebuie să sprijine personalul de specialitate în evaluarea deținuților în vederea acordării de recompense, inclusiv pentru depistarea unor riscuri”, adaugă ministrul.
Penitenciarul Rahova a anunțat că luni, în jurul orei 10.05, s-a constatat că deținutul Atash Abdullah, în vârstă de 45 de ani, fără antecedente penale, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 22 de ani și 10 luni de închisoare pentru omor calificat, aflat în regim semi-deschis, încarcerat în penitenciarul București – Rrahova, nu s-a întors din permisiunea de ieșire din penitenciar acordată la ora stabilită.
Sindicatul Naţional Poliţia Penitenciară (SNPP) afirmă că verificările în cazul turcului închis pentru omor calificat şi evadat la finalul permisiei trebuie făcute „în special” la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, susţinând că directorul general al ANP ar fi aprobat permisia „în ciuda avizelor negative ale structurilor de specialitate din subordine, cu o singură excepţie”.
Potrivit SNPP, din anul 2023 nu i s-a mai acordat deţinutului alt tip de recompensă în afară de permisiunea de ieşire din penitenciar, deşi se recomandă diversificarea acestora. De asemenea, deşi deţinutul a fost selecţionat în regimul semideschis din anul 2024, nu a fost transferat în alt penitenciar de profil, ci a fost menţinut la Rahova, unitate profilată pe regim închis şi arestaţi preventiv, mai susţine sursa citată.
„Astăzi a evadat din Penitenciarul Bucureşti-Rahova un deţinut turc condamnat pentru că a omorât un poliţist de la Brigada Rutieră. Observând declaraţiile ministrului Justiţiei care anunţă verificări la nivelul unităţii din care deţinutul a evadat (nu s-a mai întors din ultima permisiune cu ieşirea din penitenciar aprobata de ANP), precizăm că, începând din 2023, deţinutul Ataş Abdullah a beneficiat de peste 10 permisiuni de ieşire din penitenciar pentru o zi, aprobate de comisia Penitenciarului Bucureşti-Rahova, comisie alcătuită din directorul unităţii (actualul director general ANP), un director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar şi un director adjunct pentru reintegrare socială, acesta din urmă fiind întâmplător soţul directoarei Direcţiei prevenirea criminalităţii şi terorismului din cadrul ANP (DPCT).(…) După aprobarea unui număr mare de permisiuni de ieşire din penitenciar pentru o zi, comisia menţionată de la nivelul Penitenciarului Rahova a transmis către ANP, la începutul anului 2025, o propunere de permisiune de ieşire din penitenciar pentru două zile, dar fosta conducere a ANP a respins-o, considerand că deţinutul nu îndeplineşte condiţiile”, afirmă SNPP pe pagina de Facebook.
Sursa citată menţionează că, în conformitate cu prevederile legale, permisiunile mai mari de o zi sunt aprobate de către directorul general ANP, la propunerea comisiei din penitenciar.
„După refuzul fostei conduceri ANP de acordare a unei permisiuni mai mari de o zi, comisia din Penitenciarul Bucureşti-Rahova a continuat să acorde deţinutului alte permisiuni de câte o zi până în luna august 2025, când este transmisă din nou către ANP o propunere pentru permisiune de ieşire din penitenciare pentru două zile. Din acest moment, propunerile sunt admise întrucât la conducerea ANP se afla chiar fostul director al Penitenciarului Bucureşti-Rahova. Beneficiind de «deschiderea» noii conduceri ANP, deţinutul condamnat pentru că a ucis un poliţist, iar acum aflat foarte probabil în tara natală, a beneficiat de trei permisiuni de câte două zile şi încă una de trei zile, din care a şi evadat”, afirmă SNPP.
Sindicaliştii afirnă că, exista „pe traseu” o altă propunere din partea penitenciarului pentru „nu mai puţin de 4 zile” de permisie, propunere care „ar fi fost aprobată fără doar şi poate”, dar „fostul afacerist milionar de origine turcă nu a mai avut nevoie de ea”. „În loc de a se preocupa atât de mult de avizarea favorabila a permisiunilor de ieşire din penitenciar date milionarului turc, poate că Direcţia de prevenire a criminalităţii şi terorismului ar fi trebuit să obţină date pentru a preveni o evadare evident bine pusă la punct, din timp şi cu bani mulţi, cu atât mai mult cu cât deţinutul se afla în aceeaşi unitate de mulţi ani”, mai afirmă SNPP.
Sindicatul remarcă faptul că din 2023 nu i s-a mai acordat deţinutului alt tip de recompensă în afară de permisiunea de ieşire din penitenciar, desi în Instrucţiunile de acordare a recompenselor aprobate de ANP există o recomandare de diversificare a acestora aşa încât deţinuţii să beneficieze de toate tipurile de recompense. Totodată, mai susţine sursa citată, deşi acesta a fost selecţionat în regimul semideschis din anul 2024 (la executarea a mai puţin de jumătate din pedeapsa pentru omor calificat), nu a fost transferat în alt penitenciar de profil, ci a fost menţinut la Penitenciarul Rahova, unitate profilată pe regim închis şi arestaţi preventiv. Potrivit SNPP, excepţie de la această regula ar fi aceea că Penitenciarul Rahova poate custodia deţinuţi din regim semideschis dacă muncesc şi aduc venituri unităţii, dar „nu era cazul evadatului”.
„Cu referire la afirmaţia ministrului Justiţiei că se vor face verificări la Penitenciarul Rahova, apreciem că verificările trebuie să fie făcute în special la ANP întrucât directorul general al ANP dispune conform legii cu privire la permisiunile de ieşire din penitenciar mai mari de două zile, cu atât mai mult cu cât, din informaţiile noastre, aprobarea directorului general ANP a fost dată în ciuda avizelor negative de la structurile de specialitate din subordine, cu o singură excepţie, respectiv a Direcţiei prevenirea criminalităţii şi terorismului (DPCT), care a avizat favorabil”, afirmă sursa citată.
Potrivit SNPP, verificările ar trebui „să fie orientate, aşadar, către modul în care actualul director general ANP decide acordarea permisiilor, fară a tine cont de avizele propriilor structuri coordonate de specialişti încă neintegraţi în cercul intim pe care şi l-a creat de-a lungul anilor, atât în calitate de fost director al Direcţiei prevenirea criminalităţii şi terorismului din cadrul ANP, cât şi din poziţia de fost director al Penitenciarului Bucureşti Rahova”.
Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare pe numele cetăţeanului turc care ispăşea o pedeapsă pentru omor în Penitenciarul Rahova, dar care nu a revenit la unitatea de detenţie la finalul permisiei. El a fost dat în urmărire internaţională.”În completarea activităţilor desfăşurate privind evadarea numitului Atas Abdullah, la solicitarea Serviciului de Investigaţii Criminale, Tribunalul Bucureşti a emis un Mandat European de Arestare, acestea fiind dat în urmărire internaţională”, a anunţat Poliţia Capitalei.
Șeful ANP își asumă aprobarea permisiei
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Bogdan Burcu, a confirmat public că el este cel care a dat undă verde permisiei de trei zile acordate cetățeanului turc condamnat la aproape 23 de ani de închisoare pentru uciderea unui polițist, bărbat care nu s-a mai întors luni în Penitenciarul Rahova. Oficialul a admis că este posibil ca, pe traseul intern de avizare, să fi existat cel puțin o opinie negativă.
Declarațiile vin după ce, luni seară, Sindicatul Național Poliția Penitenciară a susținut că permisia ar fi fost aprobată „în ciuda avizelor negative ale structurilor de specialitate din subordine, cu o singură excepție”.Burcu a explicat că decizia a fost luată ținând cont de recomandările internaționale privind reintegrarea socială a deținuților și a precizat că, dacă verificările ordonate de ministrul Justiției vor scoate la iveală probleme, „inclusiv” el „va răspunde”.
Directorul ANP a detaliat procedura prin care un deținut poate primi dreptul de a ieși temporar din penitenciar. Inițiativa pornește de la personalul care lucrează direct cu persoana privată de libertate – șefi de puncte de lucru, educatori, psihologi și asistenți sociali. Propunerea este apoi avizată de șeful secției unde este repartizat deținutul și analizată de o comisie formată din directorul penitenciarului și cei doi directori adjuncți.Pentru permisiile care depășesc o zi, dosarul ajunge și la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde decizia finală aparține directorului general.
„Pentru permisiunile mai mari de o zi de ieşire din penitenciar, ele sunt analizate şi la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar ele sunt aprobate de către directorul general al ANP, adică de mine. Permisia de trei zile pentru acest deţinut (n. red. cetăţeanul turc Abdullah Atas, care nu a revenit luni în penitenciarul Rahova) a aprobată de către subsemnatul”, a declarat Bogdan Burcu la Digi 24.
Întrebat direct dacă a primit semnale nefavorabile din partea comisiilor implicate în evaluare, șeful ANP a spus că nu exclude această posibilitate și că nu își amintește toate detaliile, având în vedere numărul mare de persoane care participă la avizare. „Din câte mi-aduc aminte, sunt mai multe persoane care avizează aceste permisiuni de ieşire din penitenciar şi, din câte mi-aduc aminte, e posibil să fi existat un aviz negativ al uneia dintre persoanele de pe circuitul de aprobare”, a recunoscut Bogdan Burcu.
Burcu a explicat că și-a bazat decizia pe standardele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și pe recomandările Curții Europene a Drepturilor Omului.Acestea prevăd că, inclusiv în cazul pedepselor foarte lungi, trebuie aplicate măsuri treptate care să permită contactul cu societatea, inclusiv prin acordarea unor ieșiri temporare.
„Acum, sigur că administraţia ar putea să refuze să acorde permisiuni de ieşire pentru oricare dintre reţinuţi. N-ar mai fi niciun risc, n-ar mai fi nicio problemă.Însă, mâine dorim, ca administraţie, să reîntoarcem în societate nişte persoane mai bune decât au fost în momentul condamnării. Iar pentru asta, toate măsurile pe care ANP caută să le ia, prin colegii şi specialişti din sistem, este ca noi să întoarcem în societate nişte deţinuţi care să nu mai săvârşească infracţiuni, chiar şi criminali”, a subliniat directorul general.
În ceea ce îl privește pe fugarul care nu s-a mai întors din permisie, Burcu a arătat că acesta fusese inclus, încă din 2017, în activități productive și fusese recompensat constant pentru implicarea sa în programe de muncă, reintegrare socială, educație și terapie.„În această perioadă de 10 ani, din 2015 în 2025, deţinutul a avut o conduită constant pozitivă, a fost permanent recompensat pentru implicarea în activităţile productive de reintegrare socială, a ieşit, a participat la ieşiri în comunitate şi aşa mai departe”, a explicat șeful ANP.
Potrivit datelor centralizate luni, în anul 2024, 525 de persoane condamnate pentru omor, omor calificat sau tentative de omor au primit permisiuni de o zi.În 2025, numărul acestora a fost de 442. Tot anul trecut, 98 de astfel de deținuți au beneficiat de permisii mai lungi de o zi.Pentru o supraveghere mai eficientă a celor care ies temporar din penitenciar, conducerea ANP ia în calcul achiziția a aproximativ 6.000 de brățări electronice, finanțate din bugetul instituției, prin Ministerul Justiției.
Bogdan Burcu a mai anunțat că ministrul Justiției a dispus controale pentru a clarifica modul în care a fost acordată această permisie.„L-am rugat pe domnul ministru, având în vedere că aprobarea permisiunii a fost dată la nivelul directorului general, să dispună dumnealui corpului de control al ministerului justiţiei să efecteze nişte verificări în acest caz.Dacă vor exista deficienţe, sigur persoanele vinovate vor răspunde, inclusiv în ceea ce mă priveşte, dacă este cazul. Altfel, deţinuţii sunt responsabili pe perioada permisiunii de ieşire din penitenciar să respecte regulile ce li se stabilesc”, a afirmat Burcu.
Șeful ANP a mai spus că nu își va descuraja colegii directori să își asume decizia administrativă de a acorda astfel de permisii, chiar și în contextul acestui incident, deoarece acestea sunt recomandate de organismele europene.El a oferit și o imagine de ansamblu asupra numărului de permisii acordate la nivel național.„Şi, pornind de la un astfel de caz, pentru că v-am spus, sunt mii de permisiuni acordate. Deci, totalul permisiunilor acordate în 2025 a fost de 4259, în 2024 de 3157.Noi am avut în 2024 doi deţinuţi care nu s-au întors din permisiune de ieşire din penitenciar, în 2025 un deţinut care nu s-a întors din permisiune. Acum, pornind de la aceste excepţii, n-aş dori să le transformăm într-o regulă, având în vedere recomandările CPT, ale CEDO, studiile care arată că aceste recompense sunt esenţiale”, a mai spus directorul general al ANP.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
