Un deținut periculos a evadat de la Giurgiu: Nu s-a mai întors în penitenciar

Alertă în Giurgiu și la granițele României! Un deținut periculos, care primise o întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni din motive medicale, nu s-a întors vineri la închisoare.
Este vorba despre un deținut de la Penitenciarul Giurgiu, Eracle Popescu, potrivit unor surse, care era condamnat la 6 ani și opt luni pentru viol, distrugere și lipsire de libertate.El beneficiase, prin decizie a instanței, de o întrerupere a executării pedepsei din motive medicale, pentru trei luni. El a susținut în fața judecătorilor că are boli care nu se pot trata la spitalul din închisoare, așa că i s-a permis întreruperea pedepsei.
Întreruperea pedepsei expirase vineri, așa că bărbatul trebuia să se întoarcă la penitenciar, dar nu a făcut-o.Deținutul făcuse între timp o cerere de prelungire a întreruperii executării pedepsei, dar solicitarea nu se judecase încă. Polițiștii îl caută în tot județul Giurgiu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
