De la „tone de cocaină” la… 10 grame: Au dispărut prafurile din lupta lui Predoiu (MAI) cu „traficul internațional de droguri”

În septembrie 2024, autoritățile anunțau cu mare pompă o „captură record” de cocaină în Portul Constanța. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, transmitea că operațiunea era „structurată și planificată de luni de zile”, sugerând un succes major al statului român în lupta cu traficul internațional de droguri. Comunicarea a fost simplă și spectaculoasă: containerul din Ecuador, zeci de butoaie cu pulpă de fructe congelată, o rețea internațională, o intervenție coordonată. Totul părea desprins din manualul perfect al unei operațiuni antidrog reușite.

Procurorii DIICOT susțin că în țară ar fi fost introduse 70 de butoaie „ce conțineau cocaină”, cu 66 directionată spre ieșirea din țară și 4 păstrate separat. Pe hârtie, acuzația păstrează imaginea unui transport masiv, în linie cu discursul public despre „captură record”. Dar când cobori în rechizitoriu și în concluziile scrise depuse în instanță, lucrurile se schimbă radical.

Apărarea susține că singura cantitate concretă de cocaină identificată și cuantificată ar fi de aproximativ 9,96 grame, obținute experimental dintr-un singur butoi. Pentru restul celor 69 de butoaie, documentele vorbesc despre „urme” de substanță, fără o determinare clară a cantității și a concentrației. Această diferență generează două realități complet diferite: una în care statul vorbește despre tone de cocaină și alta în care, în plan probator, discuția ajunge la câteva grame și la analize repetate pentru a confirma existența substanței. Apărarea merge mai departe și susține că dosarul nu stabilește în mod riguros cantitatea totală de cocaină, deși acest element este esențial pentru definirea infracțiunii. În lipsa unei expertize clare privind cantitatea și concentrația, acuzația ar rămâne la nivel de presupunere extinsă din „prezența” substanței în produs.

Un alt punct sensibil este modul în care cazul a fost prezentat public. Avocații susțin că eticheta de „captură record” a fost lansată înainte ca autoritățile să stabilească științific dimensiunea reală a drogurilor din transport. Cu alte cuvinte, comunicarea a mers mult mai repede decât probele. Dosarul arată, de asemenea, că identificarea cocainei nu a fost deloc simplă. Analizele au fost repetate, unele rezultate inițial negative au devenit ulterior pozitive, iar metoda de extracție a fost una complexă, dezvoltată în laborator pentru a separa cocaina din pulpa de fructe congelată. Toate acestea ridică întrebări legitime despre cât de solidă este baza tehnico-științifică a acuzației. Apărarea a cerut în mod repetat o expertiză independentă pentru stabilirea cantității și concentrației de drog, dar aceste solicitări nu au fost soluționate în mod real.

În mai 2025, Tribunalul Constanța a decis că rechizitoriul este legal și că procesul poate începe. Instanța de fond nu a considerat că aceste probleme sunt suficiente pentru a întoarce dosarul la DIICOT. Contestația formulată ulterior a reluat toate aceste critici, inclusiv ideea că rechizitoriul este „inform” și nu descrie clar situația de fapt, mai ales sub aspectul cantității de droguri. Curtea de Apel Constanța, prin încheierea din ianuarie 2026, nu a anulat dosarul și nu a dat dreptate apărării pe aceste puncte. Instanța a lăsat clar de înțeles că aceste chestiuni vor fi analizate la judecata pe fond.

Cazul Constanța rămâne astfel prins între două planuri. Pe de o parte, discursul oficial și politic despre o captură majoră, o operațiune complexă, o dovadă că statul lovește rețelele internaționale de droguri. Pe de altă parte, realitatea din dosar arată analize complicate, rezultate neuniforme și o dispută serioasă privind cantitatea efectivă de cocaină. Diferența dintre „tone de cocaină” și „9 grame obținute experimental” nu este doar o chestiune tehnică, ci o prăpastie care ridică întrebări despre modul în care sunt construite dosarele, despre rigoarea probelor și despre felul în care autoritățile aleg să comunice succesele. Până când instanța de fond va da un răspuns clar, întrebarea rămâne în picioare: a fost vorba despre una dintre cele mai mari capturi de cocaină din România sau despre un caz umflat în spațiul public, care, în instanță, trebuie să demonstreze mult mai mult decât câteva grame și niște „urme”?