DNA, „pornită” din nou pe Vanghelie: Acuzat că a fost în vârful grupării de 30 de persoane care ar fi creat un prejudiciu de peste 120 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a 31 de inculpați, persoane fizice și juridice, în dosarul privind achizițiile derulate prin S.C. Economat Sector 5 S.R.L., în perioada 2018–2020. Ancheta vizează cumpărarea unor bunuri la prețuri supraevaluate, prin intermediul unor societăți comerciale despre care DNA susține că ar fi fost controlate de membrii unui grup infracțional organizat.
Potrivit DNA, prejudiciul total calculat în cauză se ridică la 120.479.520,47 lei și ar fi fost produs în dauna Primăriei Sectorului 5, a S.C. Economat Sector 5 S.R.L. și a altor instituții publice aflate în subordinea autorităților locale din Sectorul 5. Printre inculpații trimiși în judecată se află Marian Vanghelie, consilier local la data faptelor în Consiliul Local Sector 5, Petre Marian-Leonard, fost director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L., V.P., administrator al S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L., precum și mai mulți foști directori sau responsabili din structurile aflate în subordinea autorităților locale din Sectorul 5.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. În rechizitoriu, procurorii susțin că, la finalul anului 2018, Marian Vanghelie, Petre Marian-Leonard și V.P. ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior și alte persoane, în special administratori ai unor societăți comerciale. Scopul grupării ar fi fost obținerea unor foloase necuvenite prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L., societate al cărei asociat unic era Consiliul Local Sector 5.Potrivit DNA, grupul ar fi avut „o structură ierarhică bine determinată”, iar la vârful acesteia s-ar fi aflat Marian Vanghelie, urmat de Petre Marian-Leonard și V.P.
Procurorii susțin că foloasele necuvenite ar fi fost obținute prin achiziții de bunuri la prețuri supraevaluate și în condiții nelegale, de la societăți controlate de membrii grupării. Printre produsele vizate se numărau tarabe pentru piețe, nebulizatoare, produse de papetărie, produse de curățenie, produse alimentare, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante. Anchetatorii arată că mecanismul ar fi constat în cumpărarea bunurilor de la diverși furnizori, după care societățile controlate de membrii grupului le-ar fi revândut la suprapreț către Economat Sector 5, fie direct, fie prin circuite comerciale succesive, cu firme interpuse.Ulterior, Economat Sector 5 ar fi vândut produsele către mai multe entități aflate în subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului Local Sector 5, între care Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., Administrația Domeniului Public, Administrația Piețelor Sector 5, Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5, precum și unități de învățământ din sector.
DNA susține că prețurile produselor achiziționate prin contractele derulate de Economat Sector 5 ar fi fost majorate artificial, în medie, de aproximativ nouă ori. În unele cazuri, anumite produse ar fi fost cumpărate la prețuri chiar și de 31 de ori mai mari decât cele practicate de furnizorul inițial.Potrivit rechizitoriului, societățile administrate în fapt de Marian Vanghelie ar fi obținut foloase necuvenite de 57.555.500,15 lei, în cazul S.C. Games & Sports Distribution Romania S.R.L., și de 41.812.796,87 lei, în cazul S.C. City Bistro Management S.R.L. Alte societăți implicate în circuitul comercial ar fi obținut, potrivit DNA, sume necuvenite cuprinse între aproximativ 400.000 de lei și 8.400.000 de lei.
Procurorii mai susțin că, în 2019, Petre Marian-Leonard, în calitate de director general al Economat Sector 5, ar fi determinat mai mulți directori ai unor unități de învățământ din Sectorul 5 și pe directorul DGASPC Sector 5 să încheie contracte de achiziție pentru produse de papetărie și curățenie cu Economat Sector 5 și să accepte la plată facturi emise la prețuri supraevaluate. DNA precizează că acești directori ar fi acționat fără forma de vinovăție prevăzută de lege.În același context, Petre Marian-Leonard ar fi inițiat și susținut adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local prin care instituțiile publice, societățile comerciale din subordinea acestuia și unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 urmau să achiziționeze produse necesare funcționării sau organizării unor evenimente culturale de la Economat Sector 5. Hotărârea ar fi fost ulterior invocată în relația cu directorii instituțiilor respective.
Procurorii susțin că același fost director al Economat Sector 5 i-ar fi sprijinit pe mai mulți directori ai unor entități din subordinea autorităților locale să achiziționeze produse alimentare și nealimentare, prin Economat, la prețuri supraevaluate. În rechizitoriu sunt descrise și rolurile unor persoane din structurile de achiziții. Rămulescu Floricica-Carmen, fost director achiziții în cadrul Economat Sector 5, este acuzată că ar fi întocmit și semnat documentații menite să creeze aparența unor proceduri legale de achiziție directă sau de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
Potrivit DNA, aceasta ar fi determinat angajați ai societății să semneze referate de necesitate și caiete de sarcini întocmite chiar de ea, documente în care valorile estimative ale achizițiilor erau deja supraevaluate.Un mecanism similar este reținut de procurori și în cazul Zidărescu Loredana Ionela, fost șef Serviciu Achiziții și ulterior director Investiții și Achiziții în cadrul S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A. Aceasta ar fi întocmit și semnat documentații care ar fi creat aparența derulării unor proceduri de achiziție directă offline, pentru a justifica achiziții de la Economat Sector 5 la prețuri supraevaluate. DNA mai arată că Georgeta Dabija, cenzor al Economat Sector 5 la data faptelor, și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile, omițând să verifice și să semnaleze nereguli privind plățile și achizițiile.
În cauză s-au constituit părți civile S.C. Economat Sector 5 S.R.L., S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., Primăria Sectorului 5 București, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5, DGASPC Sector 5, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Dumitru Moțoc” și 15 unități de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5.Procurorii anticorupție au dispus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților persoane fizice și juridice trimiși în judecată.DNA precizează că dosarul de urmărire penală a fost transmis Tribunalului București, instanță care urmează să judece acuzațiile. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
