Țoiu l-a chemat în țară pe ambasadorul României la Moscova. De față cu ambasadorul Lipaev, MAE a expulzat un diplomat al Rusiei

Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a fost convocat luni, 27 iulie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe. După incidentele cu drone, România a decis să expulzeze un oficial rus; de asemenea, ambasadorul României în Rusia a fost chemat în țară pentru consultări.

Convocarea a survenit ca reacție fermă la „violările repetate ale spațiului aerian al României” din perioada 24-26 iulie 2026, interval în care Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat pe teritoriul național, explică MAE. „Diplomatului rus i-au fost prezentate fragmente ale dronei distruse pe teritoriul României, componente despre care investigațiile derulate de Parchet au confirmat oficial că sunt de proveniență rusească. În cadrul întâlnirii a fost exprimat protestul ferm al părții române față de aceste acțiuni ilegale și iresponsabile și claritatea atribuirii responsabilității”, transmite MAE. „A fost subliniat faptul că este absolut inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care reprezintă, în egală măsură, spațiul aerian al NATO și al Uniunii Europene. Partea română a evidențiat că Federația Rusă poartă responsabilitatea exclusivă pentru toate aceste incidente grave și pentru deteriorarea mediului regional de securitate”, transmite MAE.

„În cadrul întrevederii, ambasadorului rus i-a fost înmânată oficial Nota verbală prin care partea română a notificat aplicarea declarării ca inacceptabil a unui membru al misiunii Federației Ruse la București, cu obligația de a părăsi teritoriul României în decurs de 5 zile. De asemenea MAE l-a chemat la București pentru consultări pe Ambasadorului României în Federația Rusă.România va continua să își coordoneze îndeaproape răspunsul cu aliații și partenerii din cadrul NATO și UE și rămâne ferm angajată în adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea securității naționale și a cetățenilor săi”, a transmis MAE.

Ambasadorul rus nu a fost primit de ministrul de Externe Oana Țoiu, ci de un director responsabil pentru spațiul estic din cadrul ministerului. MAE a explicat incidentul care a stat la baza acestei chemări: „O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10:13, de un avion F‑16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia. Felicit piloții români și echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunile lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români.Potrivit investigației desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, folosită de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Investigațiile privind dronele doborâte ieri și astăzi sunt în desfășurare”, a afirmat aceasta, potrivit unui comunicat MAE.

Ministrul a declarat că România va protesta diplomatic împotriva Federației Ruse pe baza rezultatelor investigațiilor privind incidentele recente. Ea a subliniat că încălcarea repetată a spațiului aerian al României, care este și spațiu aerian NATO și al Uniunii Europene, este inacceptabilă, iar autoritățile tratează situația cu maximă seriozitate împreună cu aliații.

Ambasadorul rus a răbufnit după ce a fost chemat la „raport” la MAE: „O punere în scenă propagandistică. Partea română a fost avertizată!”

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Vladimir Lipaev, consideră „o punere în scenă propagandistică” faptul că a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României, unde i s-a transmis un protest în legătură cu prezenţa unor drone ruseşti, care au încălcat frontierele aeriene ale ţării în perioada 24-26 iulie.

„Este evident că este vorba de o înscenare propagandistică, al cărei scop este de a împiedica noi lovituri ale forţelor armate ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene de pe Dunăre şi de la Marea Neagră, care este utilizată intens de blocul NATO pentru livrarea de armament şi echipamente militare prin teritoriul României către Forţele Armate ale Ucrainei”, a declarat el pentru agenţia oficială rusă TASS.

Potrivit lui Lipaev, „partea română, ca de obicei, s-a limitat la acuzaţii nefondate, fără nicio dovadă, la adresa Rusiei, refuzând să comunice orice parametri tehnici ai zborului care ar fi permis identificarea dronelor şi nu a furnizat dovezi cât de cât concrete privind provenienţa acestora”, a acuzat diplomatul. „Partea română a fost avertizată cu privire la pericolul unei escaladări ulterioare a confruntării cu Federaţia Rusă şi al implicării Forţelor Armate ale României în acţiuni militare directe în spaţiul aerian al Ucrainei”, a menţionat ambasadorul. „S-a subliniat încă o dată că Rusia nu a direcţionat şi nu direcţionează dronele sale de luptă către obiective de pe teritoriul României, iar toate speculaţiile pe această temă sunt lipsite de orice temei”, susţine Vladimir Lipaev.„S-a subliniat în mod special că sprijinirea în continuare a regimului terorist de la Kiev, sub orice formă, este absolut inadmisibilă şi intolerabilă”, a avertizat el. „Expulzarea nejustificată a unui angajat al ambasadei nu va rămâne fără o reacţie adecvată din partea Rusiei”, a adăugat Lipaev.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu