Polițist din Caransebeș, cercetat penal pentru hărţuire și abuz în serviciu și obligat să poarte un dispozitiv de monitorizare electronică

Un polițist din Caransebeş este cercetat penal pentru hărţuire, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării. El chiar e obligat să poarte un dispozitiv de monitorizare electronică pentru următoarele trei luni.

„În cursul zilei de ieri, 04.08.2026, Tribunalul Caraş-Severin a dispus emiterea unui ordin de protecţie, pentru o perioadă de 3 luni, faţă de un bărbat din municipiul Caransebeş, în vârstă de 42 de ani, poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, prin care a dispus obligativitatea purtării unui dispozitiv de monitorizare electronică”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraş-Severin.

Polițistul e vizat într-un dosar penal și, de asemenea, e cercetat disciplinar:

„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost declanşată cercetarea prealabilă, urmând a fi dispuse măsurile legale şi administrative care se impun, în funcţie de rezultatul verificărilor şi al procedurilor judiciare. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin se delimitează ferm de orice comportament care contravine legii, normelor de conduită şi principiilor care guvernează exercitarea profesiei de poliţist, nu tolerează astfel de fapte şi va dispune toate măsurile legale şi administrative care se impun”, a mai transmis IPJ Caraş-Severin.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu