Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut pentru hărțuire sexuală. „Este un atac la adresa mea!”

Scandal de proporții în mediul universitar și juridic românesc, după ce Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iași și fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut de autorități sub acuzații grave de hărțuire sexuală la adresa a două studente. Măsura a provocat o reacție virulentă din partea tatălui său, care consideră întreaga anchetă drept o acțiune concertată și un atac direct la propria persoană, mascat prin intermediul unei lovituri îndreptate împotriva fiului său.

Reacția lui Tudorel Toader nu a întârziat să apară în spaniul public, fostul ministru al Justiției transmițând un mesaj tranșant pe rețelele de socializare în care denunță un abuz evident și o reglare de conturi. Fostul oficial susține că întreaga cauză a fost pusă la cale de o avocată cu probleme penale, care le-ar fi determinat sau „motivat” pe cele două tinere să formuleze denunțuri împotriva cadrului didactic pentru a obține avantaje și a-și ușura propria situație în fața legii. Mai mult, Tudorel Toader critică modul în care s-a scurs informația în presă, semnalând că un jurnalist ar fi înregistrat declarațiile înainte ca acestea să parcurgă filierele legale, declanșând o sesizare din oficiu menită să amplifice mediatizarea cazului.

În apărarea fiului său, fostul ministru a subliniat că acesta nu a beneficiat de posibilitatea reală de a propune probe în propria apărare și a cerut public punerea sa în libertate. Toaderși-a exprimat încrederea că instanțele de judecată vor analiza cu obiectivitate speța, vor sesiza abuzurile procedurale și vor corecta această măsură, dând posibilitatea apărării să demonstreze nevinovăția cadrului didactic în fața acuzațiilor care i se aduc.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu