128 de state au ajuns la un acord cu privire la folosirea armelor autonome de luptă

Cele 128 de state parte la un cadru care reglementează sau interzice armele cu diferite grade de autonomie sau care mutilează au convenit sâmbătă asupra unui document care ar putea deschide calea către stabilirea unor reguli internaţionale privind armele autonome, transmite Reuters, relatează Agerpres. Acordul asupra textului care nu are un caracter juridic obligatoriu marchează un pas semnificativ după mai bine de un deceniu de discuţii privind modul de reglementare a sistemelor de arme care pot identifica şi ataca ţinte cu grade diferite de autonomie, uneori numite „roboţi ucigaşi”. Cu toate acestea, un grup pentru drepturile omului a declarat că definiţia din text a unei arme autonome şi măsurile de reducere a posibilelor efecte dăunătoare asupra civililor par să fi fost „diluate”.

„Este o adevărată ruşine că toată munca depusă de state asupra textului în ultimii trei ani a fost diluată substanţial în ultimele ore”, a declarat pentru Reuters Nicole van Rooijen, director executiv la Stop Killer Robots.

Statele membre ale Convenţiei privind Anumite Arme Convenţionale s-au întâlnit săptămâna aceasta în oraşul elveţian Geneva şi au ajuns la un consens în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu