Mă întreba un amic de ce scriu numai despre SRI… Sau despre stomacul tetracameral al funcționarilor publici cu statut special – EDITORIAL

Eram toț în dormitorul comun și așteptam cea mai importantă parte a sărbătorii generate de ziua liceului militar masa festivă. Scăpasem de defilare, de stat în soare, de ascultat discursuri interminabile… A intrat în cameră fără să fie însoțit de vreun ofițer din conducerea școlii. Ne am ridicat toți , dar ne a rugat să continuăm ceea ce făceam… nu s a așezat nimeni. A început să ne spună un banc, pe care îl știu și acum. Era un banc cazon și vulgar despre ruși. Râdeam toți, dar cel mai mult râdeau ochii bătrânului care ne spuse se bancul. Avea gradul de colonel, făcuse frontul în al doilea război mondial , avea aproape 90 de ani și puțin peste un metru și treizeci de centimetri. Nu mai știu cum îl chema, dar omul ăla a fost cel mai mare ofițer român lângă care am avut onoarea să mă aflu! Pentru că m am simțit foarte mic…

La fiecare două trei săptămâni, într o clădire de pe bulevardul Mircea Eliade din București, un „afacerist” de succes invita niște găinari din elita intelligence ului autohton și îi hrănea. Evitam să intru prin încăperea respectivă când se hrăneau animalele, deoarece cu unul dintre ei mă intersectasem pe la muncă… individul
preda la Academia Națională de Informații și , cu ajutorul „afaceristului îi pregătea o parohie progeniturii sale care terminase Facultatea de Teologie. Când a rat at ospățul fostul meu coleg”, a insistat „afaceristul să asist la discuțiile lor și am intrat în încăperea aia. Unul dintre comeseni își desfăcuse parțial cravata și, plin de sudoare, povestea că tac su, când plecase de acasă să se facă ofițer, îi spusese că „munca cinstită este izvor de sărăcie în casa omului”… Toți mesenii râdeau… Apoi, mândru, povestea cum comandă produsele necesare cabinetului său privat de stomatologie, plătindu le din fondurile unității militare în care își desfășura activitatea. Cred că aveam o față destul de acră, deoarece… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!