Cât de protejat este Anastasiu? Bolojan refuză să îl demită, după ce vicepremierul a recunoscut că a dat șpagă la ANAF timp de 8 ani. Și-a numit consilier o „căpităneasă” SRI

Purtătorul de cuvât al Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, a făcut precizări legate de situația vicepremierul Dragoș Anastasiu, după ce presa a prezentat motivarea Curții de Apel București într-un dosar de corupție în care a fost condamnată Angela Burlacu, fost inspector ANAF. Documentul oficial dezvăluie că actualul vicepremier, numit în funcție de Ilie Bolojan, a fost martor în dosar și a recunoscut că a semnat un contract fictiv care a mascat o mită oferită către funcționara ANAF. Instanța constată explicit că Anastasiu a dat mită în formă continuată.
„Vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluționat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor. A fost audiat în această calitate de procurori și judecători care nu au considerat că sunt întrunite condițiile pentru schimbarea acestei unice calități. Dosarul penal s-a încheiat prin hotărâre defintiva. Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile dlui Dragoș Anastasiu”, a spus Ioana Ene Dogiou.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat despre acaestă situație, în conferință despre acestă situație și a spus că nu a auzit până în acest moment și înainte să-și spună părearea trebuie să se informeze.
Guvernul României refuză să îl demită pe vicepremierul Dragoș Anastasiu după ce a recunoscut că a dat mită. Este dezvăluirea pe care o face jurnalista Ionela Arcanu, de la Realitatea, care a și dezvăluit cazul.
„Eu am descoperit si publicat la Realitatea PLUS motivarea Curtii de Apel Bucuresti care arata ca Dragos Anastasiu a dat mita, timp de mai multi ani, unei inspectoare ANAF ca sa inchida ochii la neregulile de la companiile lui. Pentru ca a denuntat darea de mita a scapat de raspunderea penala. Raspunsul Guvernului, cand i-am intrebat ce masuri iau, e de tot rasul: Dragos Anastasiu nu are calitatea de suspect, inculpat sau condamnat in vreun dosar penal. Nu are pentru ca a fost martor denuntator, dar mita tot s-a dat!”, scrie Ionela Arcanu pe Facebook.
Realitatea PLUS a prezentat motivarea Curții de Apel București în dosarul de corupție în care a fost condamnată Angela Burlacu, fost inspector ANAF. Documentul oficial dezvăluie că actualul vicepremier Dragoș Anastasiu, numit în funcție de Ilie Bolojan, a fost martor în dosar și a recunoscut că a semnat un contract fictiv care a mascat o mită oferită către funcționara ANAF. Instanța constată explicit că Anastasiu a dat mită în formă continuată.
În fața instanței, Dragoș Anastasiu a declarat că, în urma unui control fiscal desfășurat asupra uneia dintre firmele sale, a fost abordat de Angela Burlacu, inspector ANAF, care i-a comunicat că documentele privind statele de plată prezentau nereguli grave. Aceasta i-a sugerat să încheie un contract cu o firmă indicată de ea pentru „remedierea” deficiențelor și a dat de înțeles că, în acest fel, controlul se va încheia rapid și favorabil, inclusiv cu rambursarea TVA. Suma vehiculată: aproximativ 2.000 de euro pe lună.
Anastasiu a declarat în instanță că a perceput propunerea ca pe un șantaj, dar și ca pe o formă de protecție. A acceptat încheierea contractului din teama că altfel va fi declanșată o anchetă penală, ceea ce ar fi dus la intrarea în insolvență a firmei și concedierea personalului.
Instanța notează clar că declarațiile vicepremierului și ale celorlalți martori „dovedesc că inculpata Burlacu Angela Georgeta a pretins sume de bani sub forma unor prestații periodice în baza unui contract, în scopul îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu”. Banii plătiți de firmele din grupul Eurolines, controlate de Anastasiu, au fost considerați de judecători drept mită.
Vicepremierul șpăgar Dragoș Anastasiu și-a luat consilieră onorifică o avocată, fostă ofițer SRI
Vicepremierul șpăgar Dragoș Anastasiu are, de joi, o consilieră onorifică. Este vorba despre o avocată care în trecut a fost și ofițer în Serviciul Român de Informații. Luciana Simona Enache-Pirtea, numită consilier onorific al vicepremierului Dragoş Anastasiu, este avocat în Baroul București, dar în trecut a lucrat la SRI și a avut gradul de căpitan, potrivit Realitatea Plus. Decizia, semnată de premierul Ilie Bolojan, a fost publicată joi seara în Monitorul Oficial.

„Se acordă doamnei Luciana Simona Enache-Pirtea calitatea de consilier onorific al viceprim-ministrului Michael-Dragoş Anastasiu. Activitatea doamnei Luciana Simona Enache-Pirtea este neremunerată”, se precizează în decizia publicată în Monitorul Oficial.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
