Candidații la șefia DNA, mărturisire de neputință mascată: Corupția nu poate fi eliminată, doar gestionată

Interviurile pentru desemnarea conducerii Direcției Naționale Anticorupție au continuat marți cu prezentarea proiectelor de management ale candidaților pentru funcția de procuror-șef și pentru cele două poziții de adjunct. Discursurile candidaților au dezvăluit, implicit și explicit, o realitate pe care instituția o evită de obicei: corupția nu este o problemă care poate fi rezolvată, ci una care trebuie gestionată în perpetuitate.

Procuroarea-șef adjunctă Tatiana Toader, care și-a susținut candidatura pentru funcția de procuror-șef, a subliniat că experiența din interior îi oferă un avantaj în competiție. Toader a prezentat comisiei principalele realizări ale mandatului său, menționând printre altele actualizarea procedurilor interne privind scurgerile de informații — un subiect sensibil pentru credibilitatea instituției.Într-o declarație revelativă, Toader a afirmat: „Construcția credibilității instituționale a DNA nu este un exercițiu temporar de imagine, ci este o construcție durabilă.” Cuvintele alese sunt semnificative: nu „construcția DNA”, ci „construcția credibilității” — o deosebire subtilă care recunoaște că instituția nu poate elimina corupția, ci doar să-și mențină reputația de a încerca. Toader a poziționat lupta anticorupție ca o problemă de siguranță socială, nu doar juridică. „Trăim într-o societate în care combaterea corupției este un element de siguranță socială,” a declarat ea, subliniind că activitatea procurorilor presupune menținerea unui echilibru dificil între rapiditatea rezultatelor și respectarea standardelor juridice. Însă cel mai semnificativ aspect al discursului ei a fost apelul la cooperare instituțională: „Lupta anticorupție nu poate fi dusă exclusiv de DNA, ci necesită strategii naționale solide, instituții independente, consens politic privind integritatea și o educație juridică adecvată.” Cu alte cuvinte, DNA nu poate câștiga singură. Sistemul întreg trebuie să funcționeze pentru ca instituția să aibă vreo șansă.

Vlad Grigorescu, procuror la DIICOT și candidat pentru funcția de procuror-șef, a oferit o diagnoza mai dură a situației instituției. Citând din Niccolò Machiavelli, Grigorescu a afirmat: „Bolile, la început, sunt greu de recunoscut, dar ușor de tratat, iar mai târziu, devin ușor de recunoscut, dar greu de tratat.”Grigorescu a criticat direct activitatea DNA din ultimii ani, afirmând că cifrele rapoartelor de activitate indică „o discrepanță tot mai mare între efortul depus și rezultatele obținute” și o scădere a numărului de cauze soluționate prin rechizitorii. El a diagnosticat „stagnare operațională, uzură profesională, dificultăți reale în gestionarea cauzelor complexe, presiuni procedurale și o vulnerabilitate tot mai mare în fața factorilor externi.”Propunerea lui Grigorescu a fost „reorientarea fermă a instituției către combaterea corupției la nivel înalt, prin gestionarea strategică a portofoliului de cauze și nu prin presiuni informale sau artificii statistice.” Aceasta este o critică implicită a practicilor actuale — sugerând că DNA a recurs la manipulări statistice pentru a-și justifica existența.

Ioan-Viorel Cerbu, procuror delegat în funcția de procuror-șef adjunct, a centrat discursul pe oameni și pe comunicare. „Valoarea supremă a unei instituții sunt oamenii,” a declarat el, subliniind că prin experiența sa profesională și viziunea asupra criminalității îi poate mobiliza să crească eficiența muncii.Cerbu a recunoscut o vulnerabilitate identificată de actualul șef al DNA, Marius Voineag: comunicarea publică slabă. El a propus „modalitatea de adresare cetățenilor” și o relație mai eficientă cu mass media. Însă propunerea rămâne în domeniul comunicării, nu al rezultatelor reale — o mărturisire că problema nu este capacitatea de a combate corupția, ci capacitatea de a convinge publicul că DNA o combate.

Pentru pozițiile de procuror-șef adjunct, Marinela Mincă a explicat restructurări ale serviciilor teritoriale ale DNA (Ploiești și Târgu Mureș) ca fiind necesare din lipsă de resurse umane. Mihai Prună a menționat că în 2020 stocul de dosare era „semnificativ” și că a trebuit să prioritizeze anumite cauze pentru a evita prescrierea. Marius-Ionel Ștefan a vorbit despre necesitatea de a preveni scurgerile de informații din dosare.Toate aceste măsuri sunt defensive — nu despre cum să combată mai bine corupția, ci cum să gestioneze criza resurselor, prescrierea dosarelor și pierderea încrederii publice.

Ceea ce interviurile au dezvăluit, fără a fi spus în mod direct, este o realitate care instituția nu poate nega: corupția nu este o problemă care poate fi eliminată. Este o problemă structurală a societății care trebuie gestionată în perpetuitate.Candidații nu au promis să elimine corupția. Au promis să o combată mai bine, să o gestioneze mai eficient, să mențină credibilitatea instituției în fața unei bătălii care nu poate fi câștigată. Aceasta este o mărturisire de neputință mascată în limbaj profesional.Sistemul anticorupție din România funcționează pe baza unei iluții colective: că DNA poate câștiga. Realitatea este că DNA poate doar să țină corupția sub control, să pedepsească cazurile care ajung la instanță, și să mențină o aparență de luptă. Dar corupția va continua, pentru că aceasta este o caracteristică structurală a unui sistem politic și administrativ în care interesele particulare prevalează asupra interesului public.

Interviurile pentru șefia DNA nu au fost despre cum să câștige lupta anticorupție. Au fost despre cum să mențină instituția relevantă și credibilă într-o luptă care nu poate fi câștigată. Candidații au vorbit despre oameni, comunicare, gestionare strategică a dosarelor și cooperare instituțională — toate acestea fiind modalități de a gestiona o problemă permanentă, nu de a o rezolva.DNA va continua să existe, va continua să proceseze dosare, va continua să condamne corupți. Dar corupția va continua, pentru că aceasta este realitatea unei societăți în care sistemul politic și administrativ nu are nici voința, nici capacitatea să o elimine.