Accident mortal în Buzău. Un tânăr a intrat cu mașina într-un cap de pod

Un accident mortal a avut loc, sâmbătă dimineața, în localitatea Calvini, județul Buzău, după ce un tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina într-un cap de pod. În autoturism se mai aflau încă patru persoane care au fost rănite. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului puternic, șoferul de 23 de ani a decedat, iar celelalte patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani au fost rănite, conform Știripesurse.

„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoturismul condus pe direcţia Calvini către Cislău, de un şofer de 23 de ani, din Calvini, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului şi cu rănirea a patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, din Calvini şi Cătina, pasageri ai autovehiculului”, informează IPJ Buzău.

Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru a primi îngrijri medicale de specialitate. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *