Acord militar la București: România și Ucraina devin „parteneri strategici”. Iohannis, către Zelenski: „Vom ajuta exporturile de cereale!” – VIDEO

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns la Palatul Cotroceni unde a fost primit de președintele Klaus Iohannis și ministrul de Externe Luminița Odobescu. Cei doi președinți au călcat pe covorul roşu şi au primit salutul gărzii de onoare de la palat. Volodimir Zelenski și Klaus Iohannis au avut declarații comune la ora 14.15.

Conform Palatului Cotroceni, vizita, efectuată la invitaţia şefului statului, reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi temelor de interes comun. Precizăm că discursul preşedintelui Zelenski, în plenul reunit al Parlament, care trebuia să aibă loc de la ora 17.00, a fost anulat. Decizia anulării discursului a venit la scurt timp după ce Birourile reunite stabiliseră programul pentru ziua de marţi, care cuprindea discursul începând cu ora 17.00. Motivul anulării ar ţine de eventuale perturbări ale discursului, după ce Diana Şoşoacă ar fi ameninţat că „va fi rău dacă vine Zelenski în Parlament”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit ce a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis.

„Mi-am început discuțiile cu Klaus Iohannis. Cooperarea în domeniul apărării, securitatea la Marea Neagră și cooperarea economică se află pe ordinea de zi, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii și crearea de locuri de muncă în ambele națiuni. Parteneriatul Ucraina-România este un factor de stabilitate pentru Europa și nu numai”, a punctat Zelenski, aflat pentru prima dată în România.

ARVE error: Invalid URL in url

ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.

Iohannis: „Voi pleda personal pentru această cauză”

Președintele Klaus Iohannis a declarat că România sprijină total parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova. Iohannis a ținut să precizeze că România sprijină declarația de pace propusă de Ucraina și acordă susținere doar acestor prevederi:

„Am reconfirmat sprijinul politic și practic al României pentru Ucraina și Republica Moldova pentru începerea procedurilor de aderare la UE, începând cu finalul anului 2023. Voi pleda personal pentru această cauză. Am avut și un schimb de opinii despre summit-ul NATO de la Vilnius. Având în vedere că România s-a alăturat declarației G7 de sprijin pentru Ucraina. Ne-am exprimat susținerea deplină pentru declarația de pace a președintelui Zelenski și vreau să reiterez: doar Ucraina va decide termenii păcii”.

Vom deveni parteneri strategici

România și Ucraina vor deveni oficial parteneri strategici. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, după întâlnirea cu liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean va merge și în Parlament.

„Această vizită are un caracter istoric pentru relatia bilaterală şi transmite un mesaj puternic pentru angajamentul nostru constructiv. Ne dorim o relaţie bilaterală bazată pe încredere şi axată pe interesul cetăţenilor noştri şi a regiunii. De aceea am decis azi împreună să ridicăm relaţia România şi Ucraina la nivelul de parteneriat strategic. Mă bucur că am semnat astăzi împreună o declaraţie comună care evocă exact acest cadru principial de cooperare”, a spus Iohannis.

„Am discutat pe larg cu Zelenski despre drepturile minorităților”

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Cotroceni, într-o conferință de presă comună cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, că la discuții a fost abordată problema drepturilor românilor din Ucraina.

„Am discutat pe larg despre protecția drepturilor persoanelor minorităților naționale. Noi ne dorim ca cele două minorități, cea română și cea ucraineană, să aibă drepturi similiare. În special ne referim aici la limba vorbită și la educația primită în limba maternă”, a declarat Iohannis.

Șeful statului a apreciat că discuțiile cu Zelenski au fost „foarte bune și substanțiale”.

„Vom ajuta exporturile de cereale ale Ucrainei”

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Cotroceni, că România va continua să sprijine Ucraina în ceea ce privește exportul de cereale.

„Am reafirmat angajamentul de a lucra alături de partenerii internaționali pentru a facilita exporturile de cereale ucrainene. S-a agreat deja dublarea capacității de tranzit prin porturile românești la 4 milioane de tone. De la începutul războiului, peste 27 de mil de tone de cereale din Ucraina au tranzitat România”, a spus Klaus Iohannis.

Zelenski: „Cerealele ucrainene vor trece prin Republica Moldova”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat astăzi că Republica Moldova va servi pe post de coridor de tranzit pentru cerealele ucrainene. Asta după ce țări precum Ungaria și Polonia au decis să impună restricții de tranzit.

„Lucrăm cu mai mulți parteneri pentru a întări sistemele antiaeriene din regiunea Odesa. Am convenit unii pași comuni care să ne permită apărarea acestor porturi. Altă direcție majoră e cooperarea în triughiul România – Ucraina – Republica Moldova. În curând va începe funcționarea unui coridor de cereale din Ucraina prin Republica Moldova”, a declarat Zelenski la declarațiile susținute alături de președintele Klaus Iohannis.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a refuzat să spună ce sprijin militar i-a cerut Klaus Iohannis, spunând doar că „accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene”.

„Nu vă pot spune toate detaliile. Aici pot să existe informații pe care nu le putem face publice. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene”, a spus Zelenski.

ARVE error: Invalid URL in url

ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu