Ambulanță în misiune, BLOCATĂ în zăpadă, în Constanța. Când a ajuns la solicitare, persoana era deja decedată

O ambulanță a rămas blocată în nămeți, în județul Constanța. Autovehiculul se afla în misiune, însă a rămas blocată din cauza zăpezii între localitățile Olteni și Viroaga. Pentru a putea ajunge la solicitare au intervenit utilajele de deszăpezire ale Societății de Drumuri Constanța. Potrivit SAJ Constanța, autospeciala fusese solicitată pentru a constata un deces.

Căderile consistente de zăpadă au creat probleme pe drumurile din mai multe județe ale țării. Din cauza viscolului și a vizibilității reduse, luni seară, o ambulanță a SAJ a rămas blocată pe drumul dintre localitățile constănțene Olteni și Viroaga, relatează presa locală. 

La fața locului s-au deplasat angațai ai Societății de Drumuri Constanța cu utilaje pentru a elibera drumul și permite ambulanței să ajungă la solicitare.

Potrivit SAJ Constanța, în apelul primit se spunea despre o persoană decedată în satul Tufani. Ambulanța a plecat de la Negru Voda la ora 20.46 și a ajuns la Tufani la ora 23.00, când a constatat decesul persoanei.

Judeţul Constanţa se află sub cod galben de ninsoare, iar în zona respectivă vântul viscolea zăpada. 

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *