Amenințare cu bombă la o școală și o clădire de birouri din Cluj: Aproape 300 de persoane, evacuate

O școală și o clădire de birouri din Cluj-Napoca au fost evacuate, miercuri dimineața, după o amenințare cu bombă.

Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați de administratorul unei unități școlare, situată pe strada Henri Barbusse, cu privire la faptul că ar fi primit un e-mail prin care s-a transmis un mesaj de alertă, referitor la anumite dispozitive care ar putea pune în pericol siguranța persoanelor, conform Mediafax.

La fața locului au fost trimiși de urgență specialiști din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic pentru verificări și luarea măsurilor necesare. Până la sosirea echipajelor, conducerea școlii a dispus evacuarea a aproximativ 70 de persoane. Totodată, ca măsură de siguranță, polițiștii au dispus evacuarea altor 200 de persoane, aflate într-o clădire de birouri din imediata apropiere.

În cadrul verificărilor efectuate nu au fost identificate elemente sau dispozitive care ar putea pune în pericol siguranța persoanelor.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *