Anchetă la Penitenciarul Arad: Toți candidații testați psihologic, declarați inapți!

Sunt acuzații grave de fraudare la Penitenciarul Arad. O anchetă a scos la iveală faptul că niciun candidat testat psihologic pentru postul de consilier juridic nu ar fi trecut proba. Mai mult, toţi cei şapte candidaţi care au participat la testarea psihologică au fost declaraţi inapţi. Doar unul dintre ei care își făcuse o testare anterioara ar fi fost promovat.

Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar un candidat care avea testul trecut anterior şi pentru care s-a făcut echivalare poate obţine acum postul de consilier juridic.

În 19 aprilie, a avut loc testarea psihologică pentru nouă candidaţi înscrişi la concursul pentru ocuparea unui post vacant de ofiţer (consilier juridic) în cadrul Penitenciarului Arad. S-au prezentat şapte candidaţi, unul fiind absent, iar altul lipsind pentru că avea testarea luată cu altă ocazie (fiind valabilă un an) şi s-a făcut echivalarea.

Potrivit rezultatelor afişate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, toţi cei şapte candidaţi care au participat la testare au fost declaraţi inapţi. În aceste condiţii, doar candidatul care a obţinut echivalarea a rămas în cursa pentru ocuparea postului.

Unul dintre candidaţii declaraţi inapţi a declarat, pentru AGERPRES, că suspectează o fraudare a concursului.

Este o situaţie fără precedent, să fie declaraţi inapţi toţi concurenţii prezenţi. Am fost fete cu experienţă, consilieri juridici, şefi de departamente juridice, avocaţi, grefier, fete bine pregătite, cu intelect, angajate în medii prestigioase, îmi vine extrem de greu să cred că niciuna dintre noi nu ne-am potrivit profilului. La o analiză scurtă a tabelului cu rezultatele, aproape ca îţi vine să crezi că a fost ‘ordin de sus’, să rămână în joc doar persoana misterioasă care avea deja testarea luată şi nici măcar nu s-a mai prezentat la testare în 19 aprilie”, a afirmat o concurentă.

Psihologul penitenciarului care i-a testat pe candidaţi, Paul Popa, a declarat că a respectat toate procedurile şi a negat orice intervenţie pentru a favoriza vreo persoană.

„Sigur că nu pot să vă vorbesc despre avize, imaginaţi-vă raţiunile legale din spatele acestei discuţii, de aceea nu pot să vă vorbesc despre avizele în sine. Ce pot să vă spun este că este o procedură care a fost cu totul respectată, chiar există posibilitatea de a o contesta şi cred că cei nemulţumiţi au şi făcut sau vor face asta”, a spus Paul Popa.

El a adăugat că cei care au suspiciuni cu privire la corectitudinea desfăşurării concursului „nu au toate informaţiile pentru a face asemenea afirmaţie”.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *