Arad: Polițist într-un McLaren 600 LT cu numere false, condus de un austriac posibil drogat

Un poliţist se afla într-o mașină McLaren 600 LT condusă de un austriac care a fost prins de agenţii rutieri când circula pe o stradă din municipiul Arad cu numere false şi sub influenţa unor substanţe interzise.

Având în vedere prezenţa în calitate de pasager a unui poliţist, alături de şoferul austriac, depistat de poliţiştii Biroului Rutier la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22.58, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr de înmatriculare fals şi posibil sub influenţa substanţelor psihoactive, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt şi luării măsurilor legale”, a transmis, duminică, IPJ Arad, citat de Hotnews.

Cetăţeanul austriac prins de poliţiştii Biroului Rutier pe Calea Romanilor la volanul unui autoturism McLaren neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare a intrat în România luni seară, în 26 februarie, pe la punctul de frontieră Nădlac, conform unor surse.

Bărbatul ar fi spus poliţiştilor de frontieră că numerele de înmatriculare de pe McLaren aparţin unor alte maşini – pe care le deţine – însă la controlul de frontieră nu i s-ar fi solicitat şi actele autoturismului sport pentru control.

Bărbatul este acum cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *