Arafat (DSU) anunță mobilizarea tuturor pompierilor în zonele în care viiturile vor face ravagii – VIDEO

Autoritățile se pregătesc intens pentru zilele următoare, când se anunță precipitații abundente în mare parte din țară și pentru momentul când viitura de pe Dunăre va intra în țară.

„Nu pot să vă dau un număr d elocalități care vor fi afectate. Zonele cu potențial de risc sunt zone unde sunt văile înguste și pot apărea torenți în urma unor ploi-fulger. Primele probleme care ar putea apărea dacă debitul ajunge la 13.500mc/secundă. Este o diferență mare față de ceea ce așteptăm”, a spus Sorin Lucaci, director la Administrația Națională „Apele Române”.

„Autoritățile locale trebuie să identifice persoanerle cu risc. Aceste date trebuie deținute de dânșii, trebuie comunicate ISU, Poliției și Jandarmeriei. Acest lucru au avut timp să-l facă. Așteptăm rapoartele cu persoanele cu risc si cu dizabilități. Având în vedere informațiile noi, noi ne uităm la ploile care o să vină. De mobilizat forțe preventiv, acest lucru o să-l facem. Fiecare județ, dacă se ajunge la nivel de alertă 4, aduce tot personalul la lucru. Este vorba de now-casting, nu ți dă foarte mult timp la dispoziție. Depinde când se sesizează codul, atunci dăm mesajul RO-Alert”, a adăugat și Raed Arafat, șeful DSU.

„Vom emite o avertizare de tip galben și portocaliu în Oltenia și Muntenia. Dacă mâine dimineață ne indică o probabilitate mare în zonele respective, vom emite cod general roșu pentru ca autoritățile să aibă timp la dispoziție”, a spus Elena mateescu, șefa ANM.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *