Arest preventiv pentru ucraineanul care conducea haotic o cisternă GPL pe Autostrada Soarelui

Poliția Română a anunțat că a fost arestat preventiv șoferul ucrainean care a fost filmat în timp ce conducea haotic pe A2. Cetățeanul țării vecine a fost oprit de oamenii legii, la kilometrul 135, în zona Fetești, și s-a constatat că acesta era băut și drogat, mai spune IGPR. Cetățeanul ucrainean era la volanul unei cisterne cu numere de Ucraina.

„La data de 25 octombrie 2023, ora 21.18, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi a fost sesizat, prin 2 apeluri 112, despre faptul că o cisternă, înmatriculată în Ucraina, circulă haotic pe Autostrada A2, pe sensul de mers către Bucureşti. Din informaţiile primite în timp real de la apelanţi, cu privire la poziţia vehiculului, poliţiştii au reuşit interceptarea acestuia pe autostradă, la kilometrul 135, în zona municipiului Feteşti, judeţul Ialomiţa”, spune Inspectoratul General al Poliției Române.

Verificările au arătat că este vorba despre un bărbat de 44 de ani, cetățean ucrainean, și că acesta avea 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea cu aparatul specific a scos la iveală indicii că șoferul ar fi consumat și substanțe psihoactive.

Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a explicat IGPR.

Cisterna era pentru transport de gaz lichefiat, iar polițiștii spun că aceasta era încărcată cu 19,61 tone de combustibil în momentul în care a fost oprită.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *