Autoritățile au început „Maratonul resuscitării”: 8 din 10 români nu ştiu să acorde primul ajutor

Opt din zece români nu ştiu să acorde primul ajutor. Sunt date îngrijorătoare, care ne pun pe gânduri. Aşa că pompierii și paramedicii SMURD au organizat o acțiune specială într-un centru comercial din Arad, unde are loc un maraton dedicat acordării primului ajutor. Voluntarii le explică celor interesaţi cum să intervină corect în situații critice: de la resuscitare cardio-respiratorie până la manevre de bază care pot face diferența dintre viață și moarte.
„30 de compresiuni cu 2 ventilaţii, adâncime de 5, 6 centimetri, compresia să fie egală cu decompresia. Şi vom începe şi vom număra: şi 1, şi 2, şi 3, şi 4.”, explică un voluntar.
Cu ocazia Săptămânii Protecției Civile din România, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au organizat evenimentul „Maratonul Resuscitării”, potrivit observatornews.ro:
„Prima dată este siguranţa salvatorilor, nu ne apropiem de victimă în cazul în care este căzută şi o vedem de la distanţă, nu ne apropiem până nu ne asigurăm noi ca şi salvatori că suntem în siguranţă ca sa putem salva acea victimă.”, precizează voluntarul.
„E important să înveţe copiii şi la şcoală deja metode de resuscitare şi de prim ajutor.”, adaugă o femeie.
Paramedicii și voluntarii ISU au făcut demonstrații practice și i-au învățat pe cei prezenți cum să recunoască un stop cardiorespirator şi cum să acorde primul ajutor.
„Mie mi s-a părut lecţia asta foarte faină. Să vedem când un copil cade pe jos, cum îi putem salva viața.”, spune o fetiţă.
„De multe ori vrem să facem dar nu ştim ce să facem.”, adaugă un bărbat.
„Activitatea Maratonul lecţiilor de prim ajutor care a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor de bază pentru toate persoanele care au fost interesate şi care şi-au dorit să înveţe mai multe despre activitatea noastră.”, explică Ruxandra Klein, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
