Balamuc la Costinești: Rapperul Wiz Khalifa, ridicat de polițiști după concertul de la „Beach, Please!”. Este inculpat de DIICOT, după ce s-a drogat pe scenă
Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești a fost marcat sâmbătă seara de un incident neașteptat. Rapperul american Wiz Khalifa, una dintre cele mai așteptate vedete ale evenimentului, a fost ridicat de polițiști după ce a fumat marijuana pe scenă, potrivit Observator News. În ciuda acestui incident, concertul artistului a fost un adevărat succes, atrăgând zeci de mii de fani care au cântat și au dansat pe ritmurile pieselor sale celebre.
După terminarea concertului, Wiz Khalifa a avut o întâlnire cu autoritățile. Agenții de poliție, care au asistat la spectacol, au decis să acționeze după ce artistul a fost observat fumând marijuana pe scenă. Acesta a fost condus la secția de poliție pentru a da explicații, deși părea să considere acest comportament ca fiind unul normal, în ciuda legislației stricte din România privind consumul de droguri.
Într-o postare pe Instagram, Wiz Khalifa a publicat o imagine din culisele spectacolului, în care, pe lângă mâncare și băuturi, apăreau și două țigări cu marijuana. Aceasta a atras atenția, în special având în vedere că Festivalul „Beach, Please!” promovează o campanie antidrog, încercând să combată consumul de substanțe ilegale. Astăzi, ultima zi a festivalului vine cu mult așteptata apariție pe scenă a lui Travis Scott.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a ațiunii penale împotriva unui cetățean american, acuzat de deținere ilegală de droguri de risc. Incidentul a avut loc în timpul unui recital susținut la un festival de muzică din stațiunea Costinești, județul Constanța.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre rapperul Wiz Khalifa, care a fumat marijuana pe scenă la festivalul „Beach, Please!”.
Conform autorităților, inculpatul a fost surprins deținând peste 18 grame de cannabis și consumând o țigară artizanală de cannabis direct pe scenă, în fața publicului. Acțiunile cetățeanului american au atras atenția organizatorilor și forțelor de ordine, care au intervenit.
Acțiunile de investigare și reținere au fost desfășurate în colaborare cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Aceștia au asigurat cadrul necesar pentru ca procedurile legale să fie respectate în totalitate.
Într-o postare pe Instagram, Wiz Khalifa a publicat o imagine din culisele spectacolului, în care, pe lângă mâncare și băuturi, apăreau și două țigări cu marijuana. Aceasta a atras atenția, în special având în vedere că Festivalul „Beach, Please!” promovează o campanie antidrog, încercând să combată consumul de substanțe ilegale.
Jandarmeria: „Fără incidente deosebite”
A patra zi de desfășurare a festivalului „Beach, Please!” a fost una fără evenimente negative, anunță jandarmeria constănțeană. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora 2.620 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență.
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Constanța și Aparatul Central au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 2.586 de persoane.
Inspectoratul General pentru Imigrări au desfășurat activități de control la 30 de agenți comerciali care își desfășoară activitatea în incinta festivalului, ocazie cu care au fost verificați 7 cetățeni străini, din care 2 desfășurau activități lucrative, fără a fi constatate încălcări în ceea ce privește nerespectarea legislației pe linie de străini.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise. Astfel, jandarmii, poliţiştii și pompierii constănțeni au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale ( 33 amenzi în valoare totală de 52.705 lei și 12 avertismente):
-18 sancțiuni la regimul rutier, constând în 8 avertismente și 10 amenzi în valoare de 2.805 lei;
-16 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constând în 11 amenzi în valoare de 10.900 lei;
-3 sancțiuni privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (2 avertismente și 1 amendă în valoare de 6.000 lei);
-3 sancțiuni privind dreptul de autor şi drepturile conexe (1 avertisment și 2 amenzi în valoare de 6.000 lei);
-1 sancțiune privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor (1 amendă în valoare de 5.000 lei);
– 21 sancțiuni privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului delegat(UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din țări terțe și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord (1 avertisment și 1 amendă în valoare de 2.000 lei);
-2 sancțiuni pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2006( 2 amenzi în valoare de 20.000 lei)
-177 de persoane au fost verificate în aplicația e-DAC, rezultatul fiind fără mențiuni operative;
– au fost testate cu etilotest/etilometru 10 persoane, din care 0 pozitive;
-au fost testate cu drug-test 7 persoane, din care 0 pozitive;
– 1 constatare de natura penală la art.258 din Codul Penal ( uzurparea de calități oficiale);
-1 constatare de natura penală la art. 193 din Codul Penal( loviri sau alte violențe);
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 10 persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere.
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare a evenimentului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile din apropiere.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în gări și autogări care au legături directe cu municipiul Constanța.
O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU Constanța și Serviciului de Ambulanță Constanța au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:
-122 traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);
-alte 241 de cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, hipertensiune arterială etc.).
– 8 persoane au necesitat investigații suplimentare și implicit transportul la spital.