Bărbat reținut de procurori: A pretins că lucrează la SRI și a cerut 10.000 de euro de la o persoană pentru angajare

Un bărbat, care s-a dat drept angajat SRI, a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce ar fi cerut unui alt bărbat suma de 10.000 de euro pentru a-l angaja în instituţie. În vârstă de 46 de ani, bărbatul este acum cercetat pentru trafic de influenţă.

„În cursul lunii iunie a anului 2022, inculpatul G. I. I, recomandându-se cu numele de Popa Ionel şi afirmând că este angajat în cadrul Serviciului Român de Informaţii, i-a pretins martorului denunţător H.A.E. suma de 10.000 de euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Serviciului Român de Informaţii, indicându-i drept ‘colegi’ – fără a menţiona funcţiile deţinute de către aceştia sau identitatea lor, pentru a-i determina să îndeplinească un act ce intra în îndatoririle lor de serviciu, respectiv să îl angajeze în cadrul acestei instituţii, prin promovarea la anumite etape în cadrul procedurii de încadrare, respectiv de evaluare psihologică sau medicală”, a transmis Parchetul, notează Agerpres.

Mai mult decât atât, suspectul a primit de la denunţător suma totală de 9.150 de euro, pentru angajarea în cadrul SRI, achitată în şapte tranşe. Prin ordonanţa procurorilor, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *