Bărbatul care și-a ucis soția în scara blocului a fost externat din spital și arestat
Bărbatul în vârstă de 55 de ani din Botoșani care și-a ucis soția în vârstă de 52 de ani, în scara blocului, a fost externat din spital și dus în arest. Individul ar fi atacat-o cu cuțitul pe femeia în vârstă de 52 de ani, atunci când aceasta a intrat în scara blocului în care locuiește.
Pe atunci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție (IPJ), Delia Nenișcu, a declarat că „autorul este soțul victimei și se află în custodia noastră”.
Femeia nu se înțelegea cu soțul ei, iar împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție.
Potrivit examinării de specialitate, individul avea discernământ când a comis crima, iar vineri seara, 22 martie, a fost reținut, pentru omor calificat, scrie Știrile Pro TV. De asemenea, bărbatul va fi prezentat magistraților cu o propunere de arestare preventivă.