„Bătăușa de polițiști” din Capitală a fost reținută pentru ultraj

O tânără din Capitală, supranumită ‘bătăușa de polițiști’, a fost reținmută și va fi propusă pentru arestare după ce a agresat doi agenți care se aflau în misiune.

„La data de 22.03.2024 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o inculpată în vârstă de 25 ani pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C.pen. rap. la art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen. în stare de recidivă postcondamnatorie. În fapt s-a reținut că la data de 21.03.2024, lucrători din cadrul Poliției Sectorului 5, Secția 18 Poliție au intervenit pentru aplanarea unui conflict ce se desfășura la un imobil de pe strada Mihail Sebastian din București. La fața locului a fost identificată persoana care a provocat scandalul, respectiv inculpata B.I.F., care i-a aplicat unui lucrător de poliție o lovitură cu palma în zona umărului drept. După conducerea la sediul secției de poliție, în timpul efectuării controlului corporal, inculpata a lovit un alt agent de poliție, de sex feminin, cu piciorul, în zona încheieturii mâinii drepte și a genunchiului stâng. Anterior, inculpata a mai fost condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, tot pentru comiterea unei infracțiuni de ultraj. În cauză procurorul a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore, urmând ca inculpata să fie prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă”, anunță parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5..

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *