Băut, fără permis și urmărit 5 km de poliție, în Suceava
Un tânăr de 22 de ani, cu dublă cetățenie, a făcut accident după ce s-a urcat la volan beat, fără permis și cu poliția pe urme. El a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contasens și s-a izbit de o altă maşină, scrie Observator. Accidentul a avut loc pe raza comunei Vicovu de Jos. Șoferul de 22 de ani nu a oprit la semnalele polițiștilor. Astfel, a început o cursă care s-a întins pe 5 kilometri. Conform polițiștilor, „urmărirea s-a efectuat intr-o zonă populată”.
„Pe fondul vitezei excesive, șoferul autoturismului urmărit a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un barbat de 61 ani, care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers cu autoturismul proprietate personală”, a transmis IPJ Suceava.
„Șoferul vehiculului urmărit a fost extras și imobilizat de către polițiști fără incidente, stabilindu-se că aceasta era un tânăr de 22 ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ. Din verificările efectuate s-a constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere valabil”, a mai transmis IPJ Suceava.
Șoferul care a cauzat accidentul a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, dar și pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma acestora, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis. De asemenea, urmează a fi aplicate și sanctiuni contravenționale după stabilirea tuturor abaterilor rutiere săvârșite.