Cadavru găsit pe marginea șoselei, între Agigea și Eforie Nord

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit sâmbătă, 6 iulie, în Constanța, pe marginea șoselei, între Agigea și Eforie Nord. Victima are un traumatism cranian grav, informează Agerpres.

„Bărbat găsit pe marginea drumului, între Agigea şi Eforie Nord, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Are un traumatism cranian grav. Decesul a fost constatat de echipajul SAJ C2 deplasat la faţa locului”, precizează SAJ Constanța.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați sâmbătă, 6 iulie, în jurul orei 05:30, cu privire la faptul că pe DN 39, între localitățile Agigea și Eforie Nord, a fost găsit cadavrul unui bărbat, au informat reprezentanții Inspectoratului Județean (IPJ) Constanța.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ.

Autoritățile vor continua cercetările pentru a identifica bărbatul și stabili împrejurările în care acesta a decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *