Călin Georgescu, pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Șase capete de acuzare
Candidatul la prezidențiale Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, susțin surse judiciare. Călin Georgescu a primit, de asemenea, mai multe interdicții, spun sursele citate. Printre acestea se numără interdicția de a lua legătura cu cei din dosar.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe și iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
Procurorii precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Călin Georgescu a fost ridicat miercuri în trafic și dus la sediul Parchetului General. El a fost audiat în calitate de suspect.
Șase capete de acuzare aduse de procurori
Parchetul ICCJ anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere.
Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
– instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
– comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
– fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.
Susținătorii lui Călin Georgescu se organizează
Simpatizanții lui Călin Georgescu se organizează pe grupurile de comunicare: „Trebuie să se iasă masiv în stradă, ca protest pașnic…să le fie frică”. Curg mesajele de susținere pe grupurile votanților lui Călin Georgescu. Vestea că acesta a fost dus, cu mandat, la Parchetul General, a stârnit sute de reacții și comentarii. Simpatizanții lui Călin Georgescu au început să se organizeze pe grupurile de Facebook și WhatsApp. Mulți dintre susținători sunt de părere că nu ar trebui să se aștepte mitingul din 1 martie, ci că trebuie ieșit de îndată în stradă, scrie Gândul.
„Trebuie să se iasă masiv în stradă, ca protest pașnic…să le fie frică de poporul pe care mafioții ăștia niciodată nu l-au slujit!!!” „Cu siguranță ale legătură cu sâmbătă nu ne vor uniți și mulți de asta au făcut această mișcare acum”, scriu unii dintre susținători.
Cei mai mulți dintre ei vor să-și păstreze optimismul, mai ales că și-au „încredințat încrederea în el, știu sigur că nu mă va dezamăgii”.
„Haideți să nu disperăm, încă nu se știe nimic, ei dau tot ce pot iar domnul Călin este de neclintit și calm inclusiv azi. Călin Georgescu este și va fi președinte, aveți răbdare. Mi-am încredințat încrederea în el, știu sigur că nu mă va dezamăgii”, scrie un altul.
Toți cred în nevinovăția idolului lor și cred că „sistemul nu mai știe ce să facă și inventează tot felul de povești”, după cum scrie un altul.
„Nu pot decît să mă amuz pentru că acum se afundă și mai tare sistemul și se vede și mai clară corupția.
„Tot ce fac și orice fac își bagă singuri bețe în roate. O să se ajungă de nu numai că nu vor mai avea credibilitate cu nimeni, cine vor fi ignorați complet”.
„Nu este vorba despre dl CG, este vorba despre faptul că ăștia vor să calce pe cap milioane de români! Eu asta NU accept!Nici pentru mine nici pentru copii mei!”, scriu alți simpatizanți.
În discuție, a fost pomenit chiar și șeful FBI(Biroul Federal de Investigații, SUA), ca exponent al unui sistem corect de justiție.
„Dacă era Kash Patel în țară nu se întâmpla asta..”, a concluzionat un altul.
Cristela, reacție vehementă: „E un abuz menit să intimideze poporul român trezit”
Este oficial. Călin Georgescu este „inculpat”. Procurorii au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale. Soția lui Călin Georgescu a comentat acuzațiile prezentate în comunicatul emis de Parchetul General:
„Soțul meu este nevinovat. Mă bucur că am fost implicată în această acțiune ca să pot să stau în felul în care mă vedeți de liniștită.
Tot ce se întâmplă este o persecuție politică. Nu i-au dat numele în comunicat probabil din același motiv pentru care în campania electorală l-au numit „altul”, în toate sondajele apărea „altul” care nu a fost invitat nicăieri. Și acum „altul” este fără nume. Nu-i nimic, numele lui este pomenit în alte locuri. Este un abuz menit să intimideze poporul român trezit. E emoționant să vezi atâta susținere. Mă bucur că oamenii vin aici nechemați de nimeni decât de propria lor conștiință, însă vreau să le transmit pe lângă recunoștința mea că sunt aici și pentru ei” a spus soția fostului candidat la prezidențiale, acum prezent la audieri.