Capul mafiei gunoaielor din România, săltat de DIICOT direct pe aeroport. Gruparea a adus în țară ilegal peste 1.500 de tone de deșeuri
Unul dintre liderii mafiei gunoaielor a fost săltat de oamenii legii de pe aeroportul din Oradea. Bogdan Macra se întorcea din concediul petrecut în Antalya. Doi dintre capii mafiei gunoaielor aduse ilegal în România au fost săltați zilele trecute de polițiști. Pe Bogdan Macra, polițiștii și procurorii l-au luat direct de pe aeroportul din Oradea, chiar când revenea din vacanță. În depozitul firmei sale din județul Bihor erau aduse mii de tone de gunoi din vestul Europei. DIICOT a supravegheat cu dronele operațiunile ilegale de acolo, potrivit stiridiaspora.ro.
De asemenea, patronul unei firme din Arad, implicat în aceleași operațiuni ilegale cu deșeuri aduse în România a fost ridicat de către procurorii DIICOT. Anchetatorii suspectează că gruparea condusă de arădean face parte dintr-o rețea de persoane care introduceau deșeuri aduse din Italia și din Germania, deșeuri care la vamă erau trecute ca fiind din România.
Potrivit anchetatorilor, liderii celor două grupări ar fi profitat de faptul că în România prețul de procesare şi reciclare a gunoaielor (80 lei/tona) este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, urmărind astfel să obțină în mod facil câștiguri financiare importante.
Pe primul palier al grupului s-au aflat intermediarii sau brokerii de deșeuri, care s-ar fi ocupat de importuri de deșeuri, disimulate ca făcând parte din categoria celor care pot fi supuse reciclării/valorificării.
Importurile s-ar fi efectuat de la societăți comerciale din mai multe țări europene, iar disimularea s-ar fi realizat și prin falsificarea documentele însoțitoare, în care s-au făcut mențiuni nereale, în sensul că materialele transportate fac parte din categoria celor care pot fi supuse recuperării/reciclării.
Cel de al doilea palier al grupului infracțional ar fi fost reprezentat de transportatori români, care s-ar fi deplasat la sediile sau punctele de lucru ale firmelor comunitare, de regulă în Italia, unde ar fi procedat la încărcarea deşeurilor, în vederea reciclării/recuperării în țară.