Control judiciar de 60 de zile pentru Stegarul Dac. Nu mai are voie să meargă la proteste. A fost săltat din nou! – VIDEO

Stegarul Dac, pe numele său real Dinu Avrămuță Cătălin, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a îmbrâncit luni un jandarm în faţa Arestului Central, anunţă un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Stegarul Dac a fost adus pus sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a împins un jandarm luni, în faţa Arestului Central. Acesta s-a ales şi cu un dosar penal pentru ultraj.

„Astăzi, 1 aprilie 2025, față de bărbatul, în vârstă de 58 de ani, care la data de 31 martie 2025, a împins un jandarm din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, după ce i s-a restricționat accesul în zona Arestului Central al Poliției Capitalei, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează cauza penală”, anunţă DGPMB.

Potrivit comunicatului, Stegarul Dac nu mai are voie să participe la proteste şi nici să se apropie de Arestul Central. Mai mult, acesta va purta şi o brătară electronică.

„Facem precizarea că odată cu dispunerea acestei măsuri, bărbatul are printre obligațiile impuse să nu participe la adunări publice, să nu se apropie de zona Arestului Central al Poliției Capitalei și să poarte dispozitiv de monitorizare electronică”, se mai precizează în comunicat.

Poliția Capitalei vine cu precizări după ce „Stegarul Dac” Cezar Avrămuță a sugerat marți seară că polițiștii de la Secția 13 Poliție ar fi dispus anularea măsurii de control judiciar.

„Vă salută fratele vostru, Stegarul Dac, de la Secția 13 Poliție. Cu voia lui Dumnezeu am scăpat, oameni buni, de controlul judiciar. Dacă vă vine să credeți așa ceva, s-a întâmplat la Secția 13. Felicitări conducerii Secției 13, care m-a sprijinit. A fost o atmosferă incredibilă. Am cântat, ne-am îmbrățișatat, am plâns. Niște oameni minunați”, a spus marți seară Stegarul Dac într-un videoclip postat pe Facebook.

„Organele de poliție nu au competența de a dispune sau de a revoca măsuri preventive, cum este controlul judiciar. Aceste măsuri sunt dispuse exclusiv de către organele judiciare competente, respectiv procurorul sau instanța de judecată, conform prevederilor Codului de Procedură Penală. În conformitate cu legislația în vigoare, controlul judiciar poate fi revocat sau modificat doar printr-o decizie a instanței de judecată sau, în anumite cazuri, de către procuror în faza de urmărire penală. Polițiștii au responsabilitatea de a supraveghea respectarea obligațiilor impuse de această măsură și de a sesiza organele competente în cazul în care se constată încălcări ale acesteia. Reiterăm faptul că orice informație care sugerează că poliția ar avea autoritatea de a anula controlul judiciar este falsă și poate induce în eroare opinia publică”, transmite Poliția Capitalei.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și să trateze cu discernământ informațiile care circulă în spațiul public.

Ridicat din nou de polițiști

Cezar Avrămuță, cunoscut drept Stegarul Dac, a fost preluat de un echipaj de poliție din fața Tribunalului București și dus la Spitalul Alexandru Obregia. Acesta va fi sancționat contravențional.

Având în vedere comportamentul său agitat şi necooperant, pentru asigurarea siguranţei persoanei a fost solicitat sprijinul unui echipaj de Ambulanţă, care l-a transportat la unitatea spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, miercuri, AGERPRES.

Potrivit polițiștilor Capitalei, intervenția  s-a desfăşurat în strictă conformitate cu principiile legalităţii, gradualităţii şi proporţionalităţii.

În urma acestui incident, bărbatul va fi sancţionat contravenţional, în conformitate cu dispoziţiile articolului 2, punctul 1 din Legea 61/1991, care prevăd „săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *