Copil de 14 ani din Teleorman descoperit de poliție în timp ce conducea o mașină. Rudele băiatului i-au atacat pe oamenii legii
Polițiștii din Turnu Măgurele, județul Teleorman, au fost agresați și amenințați de rudele unui copil de 14 ani, care a fost prins conducând un autoturism miercuri seară. Potrivit IPJ Teleorman, incidentul a avut loc în jurul orei 19:10, când polițiștii au oprit pentru verificare o mașină condusă de minor.
Imediat după ce copilul a fost introdus în autospeciala poliției, mai multe rude aflate în apropiere, la un eveniment, au devenit violente. Unul dintre polițiști a fost îmbrâncit, iar luneta autospecialei a fost spartă de un obiect aruncat de către una dintre persoanele prezente. De asemenea, altă persoană a adresat injurii și amenințări polițiștilor, potrivit informațiilor oferite de IPJ Teleorman.
Polițiștii au intervenit rapid, iar tatăl minorului a fost dus la sediul poliției pentru audieri. În urma acestui incident, la fața locului au fost chemate mai multe patrule, inclusiv echipe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Jandarmeria.
„În momentul în care minorul a fost introdus în autospeciala de poliție, una dintre persoane ar fi îmbrâncit pe unul din polițiști și ar fi aruncat cu un obiect dur în autospeciala de poliție, distrugând luneta acesteia. Totodată, o altă persoană a proferat injurii și amenințări la adresa polițiștilor”, transmite IPJ Teleorman.
Cercetările continuă pentru a clarifica toate aspectele legate de acest incident și pentru a stabili măsurile legale ce se impun.