Cum fac jandarmii glume cu tentă sexuală cu tinere „săltate” în dubă: „Avem fete în mașină. Hai să le ducem la Vama Veche!”

O jurnalistă ridicată de Jandarmerie pentru că avea asupra sa un spray cu piper povestește felul în care sunt tratate femeile de către organele care au ca misiune apărarea și menținerea ordinii publice.

Renata Mogîldea povestește cum sâmbătă, 7 iunie, după ce a fost la așa zisul „Marș al Normalității pentru documentare”, a plecat către Marșul Pride la care participă și pe care îl documentează de ani.

Ulterior, jurnalista povestește că a mers în Parcul izvor unde paznicii au depistat un spray cu piper în geanta sa și au anunțat apoi Jandarmeria.

„M-am dus docilă către jandarmi și le-am înmânat buletinul. Aceștia mi-au făcut o fotografie la act și m-au întrebat de ce port un astfel de obiect. Le-am explicat că sunt jurnalistă, că am fost amenințată recent cu moartea în urma investigației despre gruparea neo-nazistă Unitatea 731 și că obișnuiesc să port spray-ul din motive stricte de autoapărare, mai ales având în vedere amenințările grave primite eu și colegul meu, Răzvan, după publicarea articolului”, scrie Renata Mogîldea, la PressOne.

Aceasta povestește cum poartă sprayul la recomandarea unei unei agente de poliție și faptul că este sub o oarecare formă de protecție din partea autorităților, după ce a publicat recent subiecte sensibile, cu grad mare de risc.

Aceasta susține că plutonierul refuză să accepte situația, confirmată și de agenta în cauză care fusese contactată telefonic și decide să o ducă la secție.

„Avem mașini frumoase, noi, plătite din banii contribuabililor, ai dumneavoastră, pentru a vă asigura protecția”, continuă, cu un zâmbet satisfăcut jandarmul. „Haideți, domnișoară, cu cât pierdem mai mult timp aici certându-ne, cu atât durează mai mult”.

În duba care mergea către secția Secția 17 de Poliție, Renata Mogîldea se mai întâlnește cu alte două fete, care ar fi fost oprite din același motiv. Ulterior, în dubă mai este băgată o femeie.

Șoferul, tot jandarm, se uită spre colegii lui și își întreabă colegii, întreabă, râzând: „Avem patru fete în mașină, ce facem cu ele?”, în timp ce râde copios. „Le ducem la mare?”.

„Da, da, hai să le ducem la Vama Veche!”, răspunde unul dintre jandarmi, poreclit „Armeanul”. Toți râd. Între acești bărbați e o glumiță bună”, scrie jurnalista.

Ajunsă la secție, redactorul-șef al revistei Pressone intervine pentru a explica situația, dar jandarmii nu vor să colaboreze cu presa.

„Plutonierul spune printre dinți un scurt „n-am cu cine” și se îndepărtează din curte.

Deja nervos, unul dintre jandarmi intervine: „Da ce ești, dom’le, avocat să ne întrebi astfel de lucruri? Dacă ești așa deștept, vino tu și fă astea (procesele verbale n. red.) în locul nostru.”, scrie Mogîldea.

”Ies din nou afară și așteptăm să semnăm actele și să ni se comunice numărul înregistrării proceselor verbale. „Armeanul” dă un telefon în timp ce scrie și spune tare:

„Șefu, dă-mi și mie trei numere”, zice la telefonul pus pe difuzor. „Șeful” răspunde cu o glumă în stilul „dar ce, n-ai destule?”, făcând o referință evidentă, cu tentă sexuală. Colegii râd puternic, iar Armeanul, stânjenit, îl avertizează: „Șefu, sunteți pe speaker.” Tonul șefului se schimbă imediat și devine serios”, spune femeia.

Jurnalista mai povestește cum sunt răstălmăcite declarațiile sale de către un jandarm.

”Plutonierul se apropie de mine și îmi explică următorii pași. Urmează să intru în secție și să discut cu polițistul responsabil dacă voi fi audiată sau dacă dosarul se va clasa. „Oricum o să se claseze la toată lumea”, îmi dă asigurări plutonierul.”, mai spune aceasta.

Jurnalista mai invocă dubla măsură a autorităților care nu iau măsuri în legătură cu persoane cu adevărat agresive.

„În ziua următoare, mai mulți participanți la Marșul Pride din comunitatea LGBTQIA+ au relatat că, în timpul evenimentului de închidere din Parcul Izvor, au fost agresați fizic și verbal de un bărbat purtând un tricou cu mesajul „Defend Europe”, alături imaginea unui soldat – simboluri asociate cu mișcările de extremă dreapta. Nimeni nu l-a reținut, deși comportamentul său era clar provocator”.

Poate că întrebarea pe care ar trebui să și-o pună autoritățile (și noi, ca societate) nu este „de ce purtăm spray-uri cu piper?”, ci „de ce simțim că este necesar să le purtăm?”, încheie Renata Mogîldea.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu