Dan Ilie Morega și-a spart capul în ambulanță, în timp ce era dus către spitalul de psihiatrie

Fostul prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, a avut parte de un accident, în timp ce era transportat către spitalul de psihiatrie din Severin.

Din primele informații, ambulanțierul a pus brusc o frână, pentru a evita coliziunea cu o altă mașină. În acel moment, Dan Ilie Morega s-a destabilizat și a suferit mai multe răni la cap. Pacientului i s-au acordat primele îngrijiri chiar în ambulanță, iar acum starea sa este una bună.

Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medicale pe care le ale, informează News.ro.

Decizia instanţei de judecată a fost luată după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care anchetează dosarul în care a fost prins conducând în Bucureşti, au contestat arestul la domiciliu impus lui Morega.

Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi dispune revocarea măsurii arestului la domiciliu, luată prin Încheierea din 23.03.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 8532/299/2024, definitivă prin Încheierea Tribunalului Bucureşti nr. 288/01.04.2024 faţă de inculpatul Morega Dan-Ilie, … , aflat în executarea măsurii arestului la domiciliu. (…) Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind luarea măsurii internării medicale provizorii, şi dispune internarea medicală nevoluntară într-o unitate specializată de asistenţă medicală a inculpatului Morega Dan-Ilie până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea acestei măsuri”, este soluţia pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, în cursul zilei de vineri.

„O copie după decizia instanţei şi copia raportului de expertiză medico-legală psihiatrică se vor comunica Directiei de Sănătate Publică Mehedinţi în vederea punerii în executare a măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii”, a mai decis instanţa.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu privire la soluţia asupra măsurii preventive şi în termen de 5 zile de la pronunţare, cu privire la măsura internării medicale provizorii.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *