Decizie finală a ÎCCJ, în cazul Colectiv: Dacă sunt respinse contestațiile supraviețuitorilor, dosarul penal se va închide

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este așteptată să se pronunțe marți, 4 martie, pe contestațiile aparținătorilor și victimelor incendiului din Colectiv în dosarul vizând verificarea condițiilor în care au avut loc procedurile instituționale și medicale, inclusiv cele referitoare la transferul răniților și efectul infecțiilor nosocomiale asupra acestora în spitalele din România, informează Hotnews.ro.

Acest dosar a fost clasat de procurori în 4 iunie 2024, iar ministrul de atunci, Nicolae Bănicioiu, manageri de spital și Raed Arafat, șeful DSU, au scăpat de răspunderea penală. Mai exact, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, și Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, sunt acuzați că au întârziat transferul răniților din Colectiv în afara țării și au susținut că „avem de toate” pentru a-i trata, chiar dacă România nu avea condiții pentru a îngriji astfel de pacienți. Multora dintre ei, întârzierea transferului în afara țării le-a fost fatală.

Mai multe victime și aparținători au atacat decizia de clasare, iar contestațiile care au fost reunite într-un singur dosar la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul are șase petenți: Marvin Nicodemus, Mihaela Ștefan, Cariolan Ștefan, Andrei Florian Ștefan, Ruxandra Geambașu și Irina Chelba. Acțiunea este îndreptată împotriva lui Nicolae Bănicioiu și a lui Raed Arafat.

„Așteptăm să vedem dacă vom avea o soluție. Este cea finală. În cazul în care contestația împotriva soluției de clasare va fi respinsă, dosarul penal va fi închis”, a declarat pentru HotNews.ro unul dintre avocații petenților.

Ei au menționat că, în cazul în care decizia va fi de a respinge contestațților, vor analiza dacă există șanse pentru a face plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *