Decizie ÎCCJ: Lucrările continuate după sistarea de către organele penale NU sunt infracțiuni conform Legii 50/1991

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că infracţiunea prevăzută de Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea sistării lor de către organele de urmărire penală. 

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr.7387/197/2021 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală”, potrivit site-ului Instanţei supreme.

Judecătorii au stabilit că infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală.

Curtea de Apel Braşov a sesizat Înalta Curte cu următoarea chestiune de drept: Dacă infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor, după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, vizează deopotrivă aceeaşi conduită interzisă, incriminată ca infracţiune şi în cazul în care lucrările nu se opresc, dar sistarea lor este dispusă de către organele de urmărire penală.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *