Detalii șocante din cazul Bulai: „Una dintre studentele noastre a fost înfometată”
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi că a fost „şocat” de ce a aflat în timpul discuţiilor cu procurorii despre cazul sociologului Alfred Bulai, spunând că a aflat de la anchetatori că o studentă a fost înfometată în timpul unui curs de practică, notează Agerpres.
Pîrvulescu a fost chemat să dea o declaraţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
„De exemplu, nu ştiam că una dintre studentele noastre a fost înfometată în timpul practicii şi că a avut nevoie de asistenţă medicală şi alte chestiuni de genul acesta pe care domnul procuror mi le-a descris în momentul în care am avut discuţia. Sunt foarte multe lucruri pe care noi nu le cunoşteam despre modul în care se desfăşura practica. Trebuie să vă spun că este singurul stagiu de practică pe care îl aveam la facultate şi la care nu găsim în momentul de faţă rapoarte. Nu a existat o transmitere a atribuţiilor şi a arhivelor. Noi credem că le vom putea recupera pe toate (…) Este un fapt. Deci, a venit o ambulanţă. Nici eu, nici domnul rector nu am avut cunoştinţă”, a declarat Cristian Pîrvulescu în faţa jurnaliştilor, la ieşirea din sediul Parchetului.
Răspunzând unei întrebări, Pîrvulescu a precizat că ancheta procurorilor se concentrează pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.
„Existau profesori care mergeau, evident. Erau asistenţii domnului Bulai, care îl însoţeau în stagiile de practică. Unii dintre ei au răspuns întrebărilor Poliţiei în urmă cu câteva zile sau săptămâni. Alţii nu. Dar, în general, ancheta cred că este concentrată pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani (…) Întotdeauna, experimentele se desfăşurau în zona rurală în diferite colţuri din ţară (…) Practica este un experiment. Se desfăşura în diferite locuri din ţară, în zone rurale, în care se făceau diferite anchete. Teoretic, din punct de vedere sociologic, foarte interesant”, a mai spus Pîrvulescu.
Întrebat dacă a mai aflat despre astfel de „experimente”, Cristian Pîrvulescu a spus: „Asta este ceea ce m-a şocat la sfârşitul întâlnirii, discuţiei. Mie greu să vă spun acum. Am aflat multe lucruri, dar încetul cu încetul poate o să aveţi şi dumneavoastră acces la documente, când vor fi publice. O să aflaţi mai multe”.
Procurorii efectuează cercetări in rem într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală. Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente. O parte dintre agresiunile sexuale ar fi avut loc în timpul unor cursuri de practică, organizate de Bulai în zone rurale.
Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, Cristian Pîrvulescu, a declarat marţi, înainte de a fi audiat la Parchet, că au existat zvonuri despre „limbajul” folosit de Alfred Bulai faţă de studenţi, dar erau foarte vagi şi „nici pe departe” de tipul celor care au apărut ulterior în mărturiile studentelor, informează Agerpres.
Pîrvulescu a fost chemat să dea o declaraţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care este vizat profesorul Alfred Bulai pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
„Nu a existat nicio plângere formală în ceea ce priveşte situaţia domnului Bulai. (…) Nu ştiu dacă studentele vorbeau între ele, că nu vorbeau cu mine. Ce pot să spun sigur, este că zvonuri au existat. Nu au existat dovezi. Zvonurile nu erau nici pe departe de tipul celor care au apărut în mărturii. Ele erau foarte vagi. (…) Nu au existat niciodată sesizări formale. Dacă Parchetul le-a căutat, cu siguranţă nu le-a găsit. În ceea ce priveşte discuţiile, au existat discuţii cu studenţii, dar niciodată nu au produs probe”, le-a spus Pîrvulescu jurnaliştilor.
El a afirmat că nu a avut nicio discuţie cu Alfred Bulai despre acele zvonuri şi a precizat că nu doreşte să detalieze despre „bârfele” care circulau în facultate, pentru a nu risca un proces în instanţă cu acesta.
„Nu aş face astfel de declaraţii şi o să înţelegeţi de ce. Domnul Bulai urmăreşte cu atenţie declaraţiile pe care le fac şi apoi va face o acţiune în justiţie împotriva SNSPA, aşa că trebuie să fim rezervaţi în declaraţiile pe care le facem”, a explicat Cristian Pîrvulescu.
„Erau referitoare la ceea ce spuneau şi colegii mei în scrisoarea de acum trei săptămâni referitoare la limbaj. Avea (Alfred Bulai – n.r.) un limbaj care la Facultatea de Ştiinţe Politice de la SNSPA era puţin ieşit din comun. (…) Era sexist, era homofob, cam astea erau reproducerile pe care le-au făcut (studenţii – n.r.), dar astea erau cât se poate de vagi în discuţia pe care am avut-o. (…) Zvonurile erau de pe vremea când era la Universitatea Bucureşti, aţi văzut că sunt profesori care vorbesc despre ce s-a întâmplat acolo, doar că nu era vorba în mod necesar de hărţuire sexuală, care pe vremea aia nici nu era definită”, a indicat Pîrvulescu.
Trei percheziţii au fost efectuate marţi de poliţişti în Capitală, într-un dosar penal în care este vizat profesorul Alfred Bulai, fost cadru didactic la SNSPA, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
Percheziţiile domiciliare au fost făcute la sediul SNSPA, situat în Bucureşti, Sector 1, bd. Expoziţiei, nr. 30A; la sediul SNSPA, situat în Bucureşti, Sector 6, str. Povernei, nr. 6 şi la Centrul Internaţional de Conferinţe Batiştei (CIC) – „Hotel SNSPA” situat în Bucureşti, Sector 2, str. Emanoil Bacaloglu nr. 2.
Procurorii efectuează cercetări in rem într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.
Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai ar fi hărţuit sexual mai multe studente.