Deținuții și elevii, față în față într-o discuție despre capcanele drogurilor, la un liceu din Baia Mare

România se confruntă cu un adevărat fenomen în ceea ce privește consumul de droguri în rândul elevilor. În acest context, mai mulți adolescenți au luat parte la o lecție atipică, ținută chiar în penitenciarul din Baia Mare. Au avut ocazia să vorbească cu mai mulți tineri deținuți, care le-au vorbit despre fața mai puțin cunoscută a consumului sau a traficului de droguri. Discuțiile au durat mai bine de o oră, iar la final, elevii au avut ocazia de a adresa întrebări. Mărturisile unui bărbat de 35 ani, ajuns în spatele gratiilor în 2021 pentru trafic de droguri de mare risc, i-a impresionat profund pe adolescenții care au luat parte la discuție. În doar câteva luni își va recăpăta libertatea.

„Primul contact cu drogurile a fost în jurul vârstei de 17 ani și am început de la o țigară și după am luat mai multă marfă și treptat am ajuns să fiu traficant fără să-mi dau seama”, a spus bărbatul condamnat pentru trafic de droguri, potrivit Știrile ProTV.

„Am zis că ce poate fi să trag și eu 2 fumuri să văd cum îi, dar de la primul fum s-ar putea să nu mai poți controla situația. Devenisem un dealer de droguri fără să-mi dau seama. Făceam trafic de droguri și a continuat vreo 2-3 ani până în 2023”, a povestit un alt tânăr, condamnat pentru trafic de droguri în formă continuată. Pentru că în curând, o parte dintre elevii de liceu își vor obține permisul de conducere, unul dintre subiectele discuției a fost riscul consumului de droguri sau alcool la volan.

„Mi-am schimbat un pic mentalitatea. Poveștile și prin ce au trecut, doar auzind ți se pare greu”, a spus un elev.

„Societatea și mediul online nu prezintă și această realitate cruntă de dincolo de gratii și noi aici pot să vadă cu ochii lor rezultatul acțiunilor ilicite și faptul că grupul și anturajul rămân la poarta penitenciarului și aici ramai singur”, a declarat Norbert Borgyos, purtător de cuvânt Penitenciarul Baia Mare.

Astfel de acțiuni organizate de Penitenciarul din Baia Mare cu sprijinul IPJ Maramureș, vor continua pe parcursul acestui an.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *