Dezvăluiri cutremurătoare din industria de videochat din România „Să mă leg cu o curea și să mă strâng de gât”
La numai 20 de ani, Cristina câștigă peste 10.000 de euro pe lună, însă este supusă la orori de către traineri, dar si de către clienți, transmite bugetul.ro. Dezvăluiri exclusive din cea mai „înfloritoare” industrie a României: cea de videochat. Bugetul.ro vă prezintă povestea unei tinere care, la 20 și puțin de ani, a decis să devină model. Sub pseudonimul de Cristina, a spus și care sunt neregulile grave și atrocitățile la care sunt supuse mii de tinere din țară, de dragul banilor care vin ușor. De la propuneri care le pot face rău fizic, la chinurile din perioada menstruală și tratamentul inuman al multor traineri.
Potrivit datelor transmise de către ANAF, în anul 2023, în România erau peste 5.000 de firme de videochat și aproximativ 400.000 de persoane lucrătoare, numite „modele”. Fie că este vorba de bărbați, femei sau cupluri, industria a reușit să ne plaseze țara într-un top internațional: pe locul 1! Cifrele sunt alarmante, dar în spatele numerelor mute, se ascund oameni reali, care au ales să treacă peste rușine și principii, pentru a-și putea asigura un trai.
Cristina, așa cum a vrut să o numim, a acceptat provocarea de a vorbi despre industria în care activează de mai bine de un an. Tânăra s-a dezbrăcat de inhibiții și a spus cum a ajuns să se apuce de o meserie prezentată în reclame ca un paradis, în spatele căruia se pare că, de multe ori, se ascunde un iad. După luni petrecute într-un studio din București, a ales să lucreze acasă, pe cont propriu, pentru a nu mai rămâne cu nici măcar jumătate din câștiguri.
De ce videochat și nu orice altă meserie?
Cristina: Am ales această meserie din nevoia de bani. La noi în România, salariile sunt foarte mici. E greu să supraviețuiești, mai ales să-ți cumperi o casă, așa cum voiam eu. La început, aveam altă perspectivă. Avem impresia că sunt anumite standarde și că trebuie să fi: siliconată, buzată și cum sunt cele care fac videochat. Am aplicat pentru un interviu și așa am aflat că NU se mai caută astfel de femei. Am început perioada de training, mi s-a arătat ce să fac, cum să fac, cum să vorbesc cu membri (clienții, n.r.), cum să interacționez. Pentru mine a fost greu și ciudat, sunt o persoană pudică. Mi-am călcat peste principii.
Ce scrie în contractul de muncă al unui model?
Cristina: Toată lumea care lucrează în domeniu are alt nume. Nu ai voie să te prezinți cu numele tău. Fie că semnezi cu un site pe care faci streaming sau cu o agenție. Nu poți să dai numărul de telefon, adresa. Funcția ta din contract este de „creator de conținut”, așa e peste tot. Multe agenții nu fac contracte de muncă, ci de colaborare. Nu ai carte de muncă propriu-zis, nu ai asigurare de sănătate. Tu trebuie să îți declari veniturile și să îți plătești taxele către ANAF.
De ce ai renunțat să colaborezi cu un studio?
Cristina: Erau în permanență o mulțime de ochi pe mine. Echipa de suport îmi spunea cum să stau, ce să fac, ce să spun. Aveam o aplicație pe care îmi scriau mesaje. Nu m-a deranjat ajutorul, dar nu se purtau deloc frumos. Eram tot timpul stresată. De acasă sunt mai relaxată, nu am presiune. Dacă îmi este rău, pot să-mi iau liber. La studio nu poți să îți recuperezi orele de muncă.
Ce te jenează cel mai tare când interacționezi cu clienții?
Cristina: Sunt foarte mulți bărbați însurați. Bărbați cu relație. Eu am simțit să-i întreb ce anume caută pe site dacă au relații. Mulți mi-au spus că femeia de lângă nu oferă destulă plăcere. Eu sunt o persoană contra înșelatului și asta (să intri în conversații cu un model, n.r.) se poate numi „înșelat”. Am văzut oameni cu verighete pe mâini și m-am gândit cum ar fi dacă aș fi eu în locul femeii.
Ce sume încasează femeile care sunt în domeniu?
Cristina: Mi-a spus o colegă de la un studio că a încasat 24.000 de dolari de la un membru. Eu am văzut modele care nu fac nimic, sunt îmbrăcate și sunt membri care le dau o grămadă de tips. Am pățit și eu într-o seară, când mi se dusese orice speranță, am făcut undeva la 500 de lei în 5 minute. Zilele trecute am făcut câte 400, 500 de lei pe câteva ore. Când am fost la studio, am câștigat și 30.000 de lei în jumătate de lună. Nu am luat eu toți banii, dar… cea mai slabă perioadă a fost undeva la 6.000 de RON pe jumătate de lună. Bani pe care nu îi strângi într-un an de muncă.
Cea mai ciudată doleanță a unui client, care a fost?
Cristina: Un membru zis să mă leg cu o curea la gât și să mă strâng de gât. Mi s-a părut ceva… Nu am vrut. Pur și simplu am refuzat, poți să-i spui că nu faci așa ceva. Tu nu faci ceva ce nu vrei să faci. Au fost și clienți ciudați din punct de vedere al fanteziilor. Am avut cuplu cu fantezia de a fi în 3, mi-au intrat și femei.
Familia ta știe că tu faci videochat?
Cristina: Nu, i-am spus doar iubitului meu care a fost de acord pentru că, până la urmă, nu este un job în care ai relații fizice. I-am mai spus unei prietene. În general, oamenii nu știu, dar și dacă ar afla, nu m-ar interesa pentru că eu trag pentru mine. Pe de-o parte nu îmi place ceea ce fac, nu mi-am dorit niciodată, dar o fac pentru bani. Până la urmă nu e ceva la modul extrem, nu mă duc pe centură, fac anumite chestii singură și asta este.
Ai limită de vârstă în domeniu?
Cristina: Pe site am văzut că sunt modele la orice vârstă. Sunt femei tinere, dar nu sub 18 ani. Sunt și bărbați care fac videochat și cupluri. Am observat că la cuplu se câștigă bine, dar ce prinde foarte bine este ca modelul să fie într-o zonă publică. Într-o cabină publică, în metrou, într-o parcare. Mi-a zis un băiat de la studio că e o fată care efectiv se plimbă cu STB-ul toată ziua prin București, își scoate sânii și face bani. E senzația că ești prins, am zis să încerc și eu odată, dar îmi e prea aiurea. Încă o chestie: dacă faci videochat și faci într-o zonă publică, nu ai voie să apară și altcineva în cadru. Dacă te vezi pe cameră, îmi închide contul.
Ce se întâmplă atunci când ești la menstruație? Muncești sau ai liber?
Cristina: Când eram la menstruație și eram pe Stream, nu trebuia să se vadă sângele. Dacă se vedea, îți închidea contul. Nu vrei să ști prin ce am trecut. Pur și simplu, faci același lucru. Te duci mai des la baie, dar nu ai voie nici să-ți iei mai multă pauză. Eu credeam că ai și tu liber, dar mi s-a zis că nu. Este foarte chinuitor pentru că este o anumită jucărie pe care tu o ți acolo, înăuntru, cea care funcționează pe bază de bani. Vibrează în momentul în care dai. Trebuia să țin și OB-ul și jucăria. Se ducea adânc și nu puteam să-l mai scot. A fost un chin.