Dosar penal deschis de DNA împotriva inspectorului general de stat al Inspecției Muncii, Dantes Bratu, pentru luare și dare de mită – VIDEO

Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu în cazul bunurilor și sacoșelor ajunse în mașina de serviciu folosită de inspectorul general de stat al Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, după imaginile publicate de Mediaflux. Procurorii au deschis un dosar penal în care fac cercetări in rem pentru luare de mită și dare de mită și au solicitat deja Inspecției Muncii să transmită date despre persoanele surprinse în reportaj și documente privind funcțiile de conducere din instituție.

Potrivit unei ordonanțe emise miercuri, 16 septembrie 2026, cercetările sunt efectuate în dosarul penal nr. 304/2/P/2026, instrumentat de Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA. „În dosarul penal cu numărul de mai sus se efectuează cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. în ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. în ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000”, se arată în ordonanță.

Caracterul in rem al urmăririi penale înseamnă că, în această etapă, cercetările vizează faptele, fără ca din document să rezulte că Dantes Nicolae Bratu sau una dintre celelalte persoane surprinse în imagini ar avea calitatea de suspect ori inculpat. Procurorul consemnează explicit în ordonanță că dosarul a fost constituit în urma dezvăluirilor publicației Mediaflux. „Dosarul s-a format prin sesizare din oficiu ca urmare a informațiilor apărute în online pe Mediaflux.ro a articolului intitulat: «Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj», semnat de jurnalistul Claudiu Popa”, se precizează în document.

DNA apreciază că documente aflate în posesia Inspecției Muncii pot servi drept mijloace de probă și a dispus ca instituția să transmită o serie de informații în termen de două zile de la primirea ordonanței.Printre acestea se află identitatea și datele de contact (inclusiv CNP și număr de telefon) ale persoanelor care apar în reportaj, „în special persoanele precizate ca fiind «șoferul lui Bratu» și «șefi ITM și șefi adj. ITM» de la structurile teritoriale din Călărași, Timișoara, Constanța etc.”.

Procurorii solicită, de asemenea, actele emise de Inspecția Muncii și, dacă acestea se află în posesia instituției, de Ministerul Muncii privind ordinele și deciziile de numire sau încetare din funcție pentru inspectorul general de stat, inspectorii generali adjuncți, inspectorii-șefi și inspectorii-șefi adjuncți din structurile teritoriale, pentru perioada 2-15 septembrie 2026. Cazul a pornit de la o investigație Mediaflux privind o întâlnire de lucru din 10 septembrie, desfășurată la București și la care au participat reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă din țară.Publicația a prezentat imagini foto și video în care mai multe pungi, sacoșe, cutii și alte bunuri sunt introduse în Fordul Puma folosit de Dantes Nicolae Bratu, în principal prin intermediul șoferului acestuia.

Printre persoanele indicate de publicație se numără reprezentanți ai ITM Călărași, Timiș și Constanța.În cazul delegației din Timiș, Mediaflux a prezentat imagini în care două sacoșe sunt mutate dintr-un Jaguar în mașina folosită de șeful Inspecției Muncii. Publicația i-a identificat pe inspectorii-șefi adjuncți Antonio Bădescu și Rolf Athalvin Lupu. O altă secvență îl privește pe inspectorul-șef al ITM Călărași, Nicolae Dumitru, o sacoșă adusă de acesta ajungând, potrivit imaginilor, la șoferul lui Bratu.Mai spectaculoase sunt imaginile atribuite delegației ITM Constanța. Mediaflux susține că între bunurile aduse la mașină se puteau identifica o cutie de vin spumant, o sticlă de mari dimensiuni despre care publicația afirmă că ar conține țuică și sacoșe frigorifice cu produse alimentare.

După publicarea imaginilor, au apărut și primele explicații din partea celor vizați. Inspectorul-șef al ITM Călărași, Nicolae Dumitru, a negat oficial că sacoșa surprinsă în imagini ar fi reprezentat un cadou pentru Dantes Bratu.

„Nu am oferit și nu am dus niciun cadou inspectorului general de stat. Punga menționată în materialele respective conținea exclusiv blocatoare pentru laptopuri, bunuri ale instituției, care nu erau compatibile cu laptopurile primite prin PNRR și care urmau să fie returnate pentru înlocuire”, a transmis șeful ITM Călărași, acuzând că o situație administrativă ar fi fost prezentată tendențios.

O explicație asemănătoare a apărut și în cazul ITM Timiș. Potrivit unui document prezentat ulterior de Mediaflux, cei doi inspectori-șefi adjuncți au susținut că sacoșele conțineau cabluri antifurt pentru laptopuri, care trebuiau restituite Inspecției Muncii.Publicația a prezentat însă ulterior noi imagini despre care afirmă că arată cum o parte dintre pungile aflate în mașina de serviciu, inclusiv cele atribuite reprezentanților ITM Timiș, au fost transferate de șofer în mașina sa personală, în apropierea sediului Inspecției Muncii. Mediaflux susține că bunurile respective nu ar fi fost duse în sediul instituției.Aceste susțineri și explicațiile persoanelor implicate urmează să fie verificate de anchetatori.

Dantes Nicolae Bratu se află în prezent la conducerea Inspecției Muncii cu caracter temporar, informația fiind afișată și pe pagina oficială a instituției. Bratu este unul dintre cei mai longevivi șefi ai Inspecției Muncii și a mai ocupat funcția de inspector general de stat în mai multe perioade.El fusese îndepărtat de la conducerea instituției în 2023, în contextul controalelor și schimbărilor de conducere produse după scandalul centrelor pentru persoane vulnerabile cunoscut drept „azilele groazei”, iar în septembrie 2026 a revenit temporar la conducerea Inspecției Muncii.

Lasă un comentariu