Dosar, selecție și calendarul complet al programului – Permis auto cu sprijin financiar în 2026: Tinerii care pot face școala fără bani din buzunar

Tinerii care vor permis auto în 2026 au o șansă rară: să-și acopere costurile fără să scoată bani din buzunar. Un program de sprijin financiar deschide înscrierile pentru cei care provin din medii defavorizate și care au nevoie de permis ca să se poată angaja sau să-și crească șansele pe piața muncii. Pentru mulți, permisul nu mai e un moft, ci o condiție reală: joburi care cer mobilitate, navetă, program în ture sau domenii unde fără categoria potrivită nu intri în discuție.
Inițiativa se numește „Permis pentru viitor”, este derulată de Fundația Pentru Comunitate și susținută de MOL România. Înscrierea se face pe bază de dosar, într-un concurs de proiecte, iar termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este 27 ianuarie 2026. Pot aplica tineri cu vârste între 18 și 25 de ani, elevi sau absolvenți de liceu, școli profesionale ori școală generală, din medii defavorizate. Aplicațiile se pot depune în perioada 27 noiembrie 2025 – 27 ianuarie 2026, online sau prin poștă.Sprijinul poate acoperi integral sau parțial costurile pentru obținerea permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D, iar în anumite situații pot fi incluse și cheltuieli pentru certificatul de competență profesională necesar categoriilor C, CE, D sau DE. Un detaliu important: pentru categoriile D și DE, vârsta minimă de înscriere la școala de șoferi este 21 de ani.
Selecția nu e „la noroc”, ci pe criterii. Dosarul trebuie să fie complet și trimis la timp, altfel nu intră în evaluare. Contează rezultatele școlare, scrisoarea de motivație și situația socială. Cu alte cuvinte, dacă explici clar de ce permisul îți schimbă concret șansele de angajare și ce plan ai după ce îl obții, îți crești șansele de a fi selectat. După semnarea contractului, înscrierea la școala de șoferi trebuie făcută în maximum o lună, iar finalizarea cursurilor până la nivelul de pregătire pentru examen trebuie realizată cel târziu până la 31 octombrie 2026. Rezultatele selecției ar urma să fie publicate până la 28 februarie 2026, iar câștigătorii anunțați cel târziu la 15 martie 2026.
Link util pentru detalii oficiale despre program, AICI!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
