Dr. ing. Marius Lulea: „România nu are nevoie de un bibelou politic, ci de un om puternic care să facă reforma administrativă”

Dr. ing. Marius Lulea, președintele Institutului pentru Politici Economice și Publice, consideră că viitorul guvern ar trebui construit în jurul unor reforme clare și nu în jurul negocierilor pentru funcții. Într-o declarație publică, acesta critică lipsa de experiență managerială pe care o atribuie lui Siegfried Mureșan și pune sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a conduce reforme administrative majore.
„Siegfried Mureșan nu are, în opinia mea, greutatea necesară, cunoașterea necesară și nici experiența instituțională, administrativă sau antreprenorială pentru a putea face marile reforme de care România are nevoie. Este mai degrabă un bibelou politic, care va fi pus în vitrină”, afirmă Marius Lulea.
Președintele IPEP susține că administrarea unui guvern presupune mai mult decât capacitatea de comunicare sau negociere. „Un bun manager trebuie să știe să formeze și să coordoneze echipe, să delege, să gestioneze conflicte, să administreze resurse, să ia decizii sub presiune și să își asume răspunderea pentru rezultatele altor oameni. Aceste abilități se maturizează prin experiență directă.”
În opinia lui Lulea, dezbaterea publică ar trebui mutată de la împărțirea funcțiilor către conținutul viitorului program de guvernare.
„Înainte de orice negociere pentru funcții, trebuie puse pe masă reformele: maximum 500 de primării, alegerea primarilor în două tururi și maximum 300 de parlamentari. Românii trebuie să știe care este direcția și cine își asumă aceste schimbări.”
Reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 a fost susținută de 83,31% dintre voturile valabil exprimate la referendumul național din 22 noiembrie 2009.
Marius Lulea se declară, totodată, sceptic că vor putea fi strânse voturile necesare învestirii și susține că România are nevoie de lideri cu experiență reală în conducerea oamenilor și a organizațiilor, capabili să transforme reformele asumate în rezultate concrete.

