După 5 ani: Începe procesul în cazul incendiului cu 9 morți de la Spitalul Piatra Neamț
La Judecătoria Piatra Neamţ se va desfășura, miercuri, primul termen de judecată în cazul incendiului de la spitalul județean în care au murit, în noiembrie 2020, nouă pacienți, scrie Adevărul. Procurorii au finalizat cercetările în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în februarie 2025. Astfel, au trimis în judecată două asistente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Trimis în judecată este și Spitalulul Județean de Urgență Piatra Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
„Astăzi (miercuri, 23 aprilie 2025 n.r.) de la ora 11:00, la Piatra Neamț (Judecătorie) se desfășoară primul termen de judecată (cameră preliminară) în cazul incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Dosarul penal cu o vechime de 5 ani ajunge în instanță unde o serie largă de responsabili sunt chemați la apel să răspundă”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.
„În cele din urmă în cauza cercetată ani în șir rămâne o singura concluzie: aprinderea sau lăsarea nesupravegheată a unei candele într-o secție ATI în plină pandemie, a dus la explozia și moartea acelor persoane”, a adăugat el.
Tragedia a avut loc în noiembrie 2020. Atunci a izbucnit incendiul în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a unității medicale. Odată cu acest caz, au fost scoase la suprafață zeci de nereguli ale spitalului.
Două asistente și Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț au fost părțile trimise în judecată.
„În 14 noiembrie 2020, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de asistente medicale în cadrul Secţiei de ATI, în salonul nr. 240, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid-19, cărora li se administra oxigenoterapie, în intervalul orar aproximativ 16:40-18:40, inculpatele nu au luat măsurile necesare pentru îndepărtarea din salon sau stingerea lumânării tip candelă care ardea pe noptiera unui pacient aflat în agonie. Astfel, inculpatele au încălcat mai multe prevederi legale şi infralegale ce au ca scop asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, siguranţei la incendiu şi bunelor practici în exercitarea actului medical”, au transmis procurorii.
Flacăra candelei aprinse a atins halatul uneia dintre angajate, iar astfel a fost declanșat incendiul.
„A izbucnit astfel un incendiu soldat cu decesul, prin intoxicaţie cu monoxid de carbon, arsuri şi insuficienţă cardio respiratorie acută, a 9 dintre pacienţii internaţi (în saloanele 240 şi 242), vătămarea corporală a unui medic şi a celor două asistente medicale. O altă consecinţă a constat în degradarea salonului nr. 240, a spaţiilor din componenţa acestuia şi distrugerea/degradarea mai multor lucrări, instalaţii, echipamente şi componente ale acestora”, au adăugat procurorii.
De asemenea, în perioada31 martie 2020 – 14 noiembrie 2020, spitalul a încălcat mai multe reguli, în ceea ce privește asigurarea securității și sănătății în muncă, siguranței la incendiu și bunelor practici în exercitarea actului medical.
Pagubele materiale cauzate prin comiterea faptelor au fost evaluate la suma totală de 2.576.674,45 lei.