Experți americani: Constanța ar trebui să fie principala bază NATO din Marea Neagră

Unul dintre principalele centre de reflecție din Statele Unite, Consiliul Atlantic, a publicat în un raport intitulat „Strategia de Securitate pentru Marea Neagră”, scrie ziarul turc Cumhuriyet, conform Rador Radio România. Raportul de 32 de pagini include toate țările care au coastă la Marea Neagră și pe cele care nu au coastă, dar se află în bazin. Astfel, pe lângă Turcia, în raport sunt incluse și Bulgaria, România, Ucraina, Georgia și Rusia, Moldova și Polonia.

Raportul bazează în esență strategia Mării Negre pe integrarea arhitecturilor de securitate NATO și europene. Această abordare este în concordanță cu strategia de bază a SUA de a „alunga Rusia din arhitectura europeană de securitate”.

În acest scop, raportul face următoarele recomandări către guvernul SUA:

– Aderarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei la NATO, OCDE, UE și Inițiativa celor Trei Mări ar trebui accelerată cât de mult posibil.

– Trebuie sprijinite eforturile de reformă ale României și Bulgariei pentru a adera la Schengen.

– Polonia ar trebui să fie inclusă în programul Dual-Capable Aircraft.

– Prin intermediul NATO, trebuie acordată asistență de securitate cuprinzătoare statelor Mării Negre pentru descurajare și apărare.

– Formațiunile multinaționale NATO trebuie poziționate în estul Mării Negre pentru a sprijini descurajarea.

– Trebuie înființată o forță operativă navală a NATO în vestul Mării Negre pentru a proteja comerțul internațional și a descuraja Rusia.

– Constanța ar trebui dezvoltată ca principală bază NATO în Marea Neagră, iar dotările militare și capacitatea maritimă ale României ar trebui crescute.

– Puterea navală a Ucrainei, Bulgariei și României ar trebui consolidată prin asistență de securitate și transfer de tehnologie. (Aceasta include navele donate de Anglia Ucrainei).

Implementarea strategiei depinde de Turcia

Acestea sunt doar câteva dintre recomandările raportului de 32 de pagini. Dar pentru ca acestea să fie implementate, SUA trebuie să depășească problemele cu Turcia. Pentru că nu este posibilă implementarea acestei strategii fără Turcia. Cu siguranță, pentru aceasta trebuie eludată Convenția de la Montreux (document care stabilește numărul de nave străine de luptă care pot traversa strâmtorile Bosfor și Dardanele și se pot afla în Marea neagră – n.red.).

Fără îndoială, echipa de militari și civili care au întocmit raportul înțeleg acest lucru și tocmai de aceea recomandă Statelor Unite să își reseteze relațiile cu Turcia. În schimbul unui sprijin mai puternic pentru Ucraina și al distanțării față de Rusia, raportul recomandă ca SUA și UE să-și ridice sancțiunile împotriva Turciei, să sprijine problema aderării acesteia la UE și să revitalizeze relațiile NATO-Turcia.

Pe scurt, obiectivul SUA și al Marii Britanii de a face din Marea Neagră un „lac NATO” continuă. Cu alte cuvinte, începe o perioadă în care Turcia trebuie să apere și mai puternic Convenția de la Montreux.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *